În opinia prof. Vasile Grozav, după metodologia aprobată de MECTS, nici ministrul, nici secretarul de stat nu pot deveni mentori în învăţământ!!!
Într-o scrisoare adresată redacţiei, prof. Vasile Grozav, cadru didactic titular la Şcoala „Mihai Eminescu” Alba Iulia, face câteva precizări legate de Metodologia privind constituirea corpului de profesori mentori pentru coordonarea efectuării stagiului practic în vederea ocupării unei funcţii didactice, aprobată prin OMECTS nr. 5485/2011. El consideră că mentoratul în învăţământ este o idee generoasă care vine, fără doar şi poate, în sprijinul tinerilor absolvenţi proaspăt încadraţi în sistem, asigurându-le acestora un minim de îndrumare psihopedagogică din partea profesorilor cu o anumită vechime şi experienţă în practica şi teoria educaţiei.
„Dar de la idee la realitate e un pas enorm, pe care actualii guvernanţi n-au reuşit să-l înţeleagă, lăsând ideea să plutească undeva în van, fără nici cea mai mică relevanţă cu ceea ce există la momentul dat în el”, susţine prof. Vasile Grozav. Potrivit metodologiei, îşi argumentează acesta afirmaţia, pentru a deveni mentor ai nevoie de un minimum de 85 de puncte dintr-un total de 100 de puncte. „În grilă se statuează criteriile pe care trebue să le atingă un cadru didactic. În ea se regăsesc elemente de conţinut care îmbină într-un mod ridicol trecutul cu prezentul fără nici cea mai mică relevanţă cu competenţa cadrului didactic aflat la cadedră: profesor emerit – titlu ce s-a acordat înainte de Revoluţia din Decembrie, manager în cadrul inspecoratului, al ministerului de resort sau în cadrul unei instituţii de învăţământ, coordonator sau membru în cadrul unui proiect cu impact regional, naţional sau internaţional, la care se adaugă vechimea şi gradul didactic I. Puncajul total prin însumarea cestor criterii ajunge şi poate nu vă vine să credeţi la 25. «Enorm», când te gândeşti că din 100 de puncte eşti obligat să atingi nivelul de 85. În acest context cine va deveni mentor pentru cadrele didactice care abia au păşit pe băncile instituţiilor şcolare? Poate domnul ministru? Aiurea. Respectând grila, nici domnul ministru nu poate deveni mentor. Poate doamna Oana Badea? Ciudat, respectând standardele nici dânsa nu poate deveni mentor. Atunci cine? Sincer asta mă întreb şi eu. Şi-a pus Ministerul Educaţiei întrebarea legitimă câţi profesori din învăţământul primar, gimnazial şi liceal au titlul de profesor emerit? Şi-au pus aceştia întrebarea legitimă câţi dintre ei au doctoratul? S-au întrebat ei câţi dintre dascăli sunt parteneri la proiecte internaţionale sau naţionale? S-au întrebat ei oare ce presupune competenţa sau dacă competenţa este relevatoare prin aceste criterii? Mă îndoiesc. Din punctul meu de vedere competenţa nu ţine de vârstă, nu ţine de funcţii, ci ţine pur şi simplu de ceea ce cunoşti şi ceea ce reuşeşti să transmiţi elevilor, de rezultatele pe care le-ai dobândit cu aceştia pe traseul tău de educator. Prin acest act, din punctul meu de vedere, ministerul încalcă un drept elementar al individului şi în speţă al dascălului de a se afirma. Formalismul ascunde încă o dată incompetenţa, lipsa de orizont maschează superficialiatea iar laboratorul ministerului se dovedeşte că nu are nimic în comun cu realitatea. Şi dacă un ministru sau un secretar de stat nu poate să îndeplinească acest punctaj, pentru cine a fost el conceput? Din punctul meu de vedere, pentru nimeni sau aproape nimeni sau poate pentru o idee. Din fericire, învăţământul românesc se făureşte de către cadrele didactice iar acestea nu sunt un concept, ci o realitate pe care actuala guverare continuă să o ignore. Sunt foarte curios să aflu câţi inspectori de specialiate pot îndeplini acest barem. Deşi o logică elementară ar spune că întrebarea e inutilă”, a concluzionat prof. Vasile Grozav. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii