Cea mai recentă carte semnată de prozatorul Cornel Nistea lansată la Târgul de Carte Alba Transilvana, ediția a XII-a, 6-8 iunie 2019
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează în perioada 6-8 mai 2019, la Alba Iulia, Târgul de Carte Alba Transilvana. Târgul va găzdui joi, 6 iunie 2019, începând cu ora 12:30, în Sala de evenimente a Casei de Cultură a Sindicatelor, lansarea celui mai recent volum de proză, semnat de scriitorul Cornel Nistea, președinte al Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.
Volumul cu titlul Iar nimic în cutia poștală. Schițe, nuvele, povestiri va fi prezentat de reputatul scriitor Aurel Pantea, redactor șef al revistei de cultură Discobolul care afirmă: ,,Preocuparea lui Cornel Nistea de a surprinde omenescul dincolo de orice imagine standard transmite frazelor sale o savoare severă. Autorul are puterea de a-și tempera spiritul confesiv în favoarea notației. Echilibrul și alternanța narației și descrierii aparțin unui practician al epicului sobru”. Alături de prof.univ.dr. Aurel Pantea, volumul va fi prezentat și de Andrei Doboș, membru al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România și representant al editurii care a adus la lumina tiparului acest nou volum.
Cornel Nistea s-a născut la 6 august 1939 în comuna Sălciua, satul Valea Largă de pe Valea Arieșului. După absolvirea liceului urmează facultatea de filologie în orașul Cluj și devine profesor la mai multe școli generale și licee din Alba Iulia. Debutează în anul 1979 în revista Vatra din Târgu Mureș cu proză scurtă, iar editorial cu volumul de schițe, nuvele și povestiri Focuri în septembrie, apărut în anul 1984, volum drastic subțiat de cenzura comunistă, dar bine primit de critica literară.
Urmează o lungă perioadă de tăcere, datorată mai ales presiunilor ideologice din epoca dictaturii comuniste. Abia după decembrie 1989, odată cu apariția la Alba Iulia a revistei Discobolul la care va fi redactor, reîncepe să scrie și să publice, iar după o altă perioadă de încercări se decide să publice în anul 2000 romanul epistolar Inocența Șarpelui.
În ani următori a mai publicat Colonia de vulturi, nuvelă, Papagalii mei adorați, proză scurtă, Ritualul bestiei, roman, Împăratul lupilor, povestiri pentru copii, Caseta cu paradoxură, publicistică literară, Întâlnirile mele cu Orlando, roman, Jurnal 1977 – 1984, Cornel Nistea în Opinii critice, Ultimul în Eden, proză scurtă, Vânzătorul de apă colorată, proză scurtă, Tragismul exilului românesc, volum de interviuri, Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2003 iar din anul 2018 este președintele Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Cultură Educație
Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, premiul I și II la concursul național ”Eroul meu de ieri și de azi”: Povești de viață impresionante așezate pe hârtie de Iulia Laza, Lucas Popescu și Raluca Ramf
Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, premiul I și II la concursul național ”Eroul meu de ieri și de azi”: Povești de viață impresionante așezate pe hârtie de Iulia Laza, Lucas Popescu și Raluca Ramf Poveștile din trecut ale veteranilor de război, ale prizonierilor sau ale celor deportați sunt povești de viață impresionante. Elevii colegiului […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață