FOTO/ VIDEO: Protest al sindicaliștilor, la Penitenciarul din Aiud. Neplata orelor suplimentare și lipsa de personal între principalele nemulțumiri
Aproximativ 150 de lucrători din penitenciarele Aiud, Deva, Codlea şi Târgu Jiu, ofiţeri şi personal civil, și-au anunțat prezența la protestul de luni, din faţa Penitenciarului Aiud. Aceștia solicită adoptarea statutului ofiţerului de penitenciar şi drepturi salariate integrale. Sindicaliștii spun că nu le sunt plătite orele suplimentare iar în foarte multe cazuri se tem pentru siguranța lor, din cauza deficitului de personal.
”Nemulțumirile sunt: lipsa acută de personal, fapt pentru care generăm peste un milion de ore suplimentare care la momentul acesta nu sunt plătite și nici recuperate, cu toate că Ordonanța de Urgență a Guvernului 114/ 2018 prevede ca în perioada 2019-2021 întregului personal din sistemul de Apărare, Ordine publică și Siguranță națională să-i fie plătită munca suplimentară, deoarece nu este posibil de a fi acordat timpul liber corespunzător. Un alt motiv este lipsa bugetului în sistemul penitenciar, astfel fiind afectate drepturile salariale ale angajaților, care nu mai au dreptul la decontarea cheltuielilor turistice, dreptul la actualizarea normei de hrană, dreptul la actualizarea normei de echipare. De asemenea, suntem în imposibilitatea de a putea încadra promoțiile de absolvire 2018-2019, de la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare din Târgu Ocna”, a declarat Daniel Pasc, liderul de sindicat de la Penitenciarul Aiud.
Principalele revendicări ale protestatarilor sunt: adoptarea statutului poliţistului de penitenciare (eliminarea amendamentelor neconstituţionale, nedemocratice şi antisindicale); publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019 – 2021 similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională; Plata muncii suplimentare, conform legii; plata cheltuielilor turistice conform legii; actualizarea normelor de hrană şi echipament; stoparea suprasolicitării şi vulnerabilizării personalului ca soluţie pentru lipsa de resurse umane şi financiare.
https://youtu.be/06ZwXPM1QqU
”Conducerea unității a luat act de desfășurarea mitingului și de solicitările protestatarilor și de asemenea a luat toate măsurile necesare desfășurării în bune condiții a activităților de serviciu și a asigurării continuității misiunilor, precum și toate măsurile necesare pentru garantarea acordării drepturilor persoanelor încarcerate și a siguranței locului de deținere”, a declarat Adelina Oltean, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud.
Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare avertizează că membrii de sindicat vor refuza munca suplimentară în tot sistemul penitenciar, începând din această lună și anunță organizarea unui miting în Piața Victoriei cu peste 3.000 de participanți, în luna iunie.
[nggallery id=7098]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE: Ioana Milculescu, concert la Alba Iulia în Spațiile Ryma. Solista trupei Subcarpați își lansează albumul de debut. Programul evenimentului
MÂINE: Ioana Milculescu, concert la Alba Iulia în Spațiile Ryma. Solista trupei Subcarpați își lansează albumul de debut. Programul evenimentului Ioana Milculescu, solista trupei Subcrapați, va conerta mâine, 17 mai, în Spațiile Ryma, unde urmează să își lanseze albumul de debut. După spectacolul oferit de artistă, cunoscutul DJ Herodot urmează să continue distracția cu un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 17 ore
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile