Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO: România – Feroe 4-1 (3-1), în preliminariile Euro 2020 | Prima victorie a „tricolorilor” în actuala campanie de calificare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

România a învins reprezentativa Insulelor Feroe, în al doilea joc al preliminariilor Campionatului European de anul viitor, scor 4-1 (3-1), partida disputându-se pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în prezeța a 12.000 de spectatori.

„Tricolorii”, la care a fost titular fostul unirist Nicolae Stanciu (a evoluat până în minutul 77, când a fost înlocuit de D. Man) veneau după eșecul din Suedia și erau obligați să nu pășească greșit în fața unui oponent inferior. Formația condusă de Cosmin Contra și-a asigurat un avantaj liniștitor încă de la mijlocul primului mitan, când a punctat în trei rânduri prin Deac (26), Keseru (29, 33,), în numai 7 minute, soarta jocului fiind decisă, chiar dacă oponenții au punctat prin Davidsen (40, din penalty). Pușcaș (63) a parafat rezultatul final cu o execuție superbă de la marginea careului mare, cea mai frumoasă reușită a jocului, iar prima reprezentativă a respectat calculele hârtiei și a luat tate punctele împotriva unei echipe ce nu a pus probleme

Tătăruşanu – Benzar (I. Hagi 46), Moţi, D. Grigore, Bancu – Deac, R. Marin, N. Stanciu (D. Mans 77), Chipciu – Keşeru (Cicâldău 69), Puşcaş; rezerve Pantilimon, Niţă – Nedelcearu, T. Băluţă, Manea, Anton, A. Ivan, Nistor, Săpunaru

Foto: Lucian DANCIU

[nggallery id=6917]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Hidro Mecanica Șugag și Inter Unirea – Performanța Ighiu

Dan HENEGAR

Publicat

în

În semifinalele Cupei României, faza județeană, Viitorul Sântimbru va întâlni Hidro Mecanica Șugag și Inter Unirea va juca cu Performanța Ighiu. La sediul AJF Alba au fost prezenți Ovidiu Hulea, Ioan Budin și Cătălin Manciulea (a lipsit reprezentantul formației Inter Unirea), tragerea la sorți a fost efectuată de Maria Ioana Marin (trezorierul AJF Alba), mai […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea