Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Sărbătoarea Francofoniei la Liceul Teoretic Teiuş

Ziarul Unirea

Publicat

în

An de an, pe data de 20 martie se sărbătoreşte la nivel mondial Ziua Internaţională a Francofoniei, iar pentru Liceul Teoretic Teiuş este deja o tradiţie să marcheze acest eveniment important.

 Festival de Romania 2024

Fiind integraţi, ca ţară, în aria vorbitorilor de limbă franceză, având abilitatea de a vorbi limba franceză, proiectul LA FRANCOFÊTE este un proiect educaţional interdisciplinar ce îşi propune demonstrarea abilităţii de a comunica în această limbă. Astfel, proiectul a fost gândit să pună în evidenţă apartenenţa României la grupul ţărilor francofone şi informarea elevilor, cadrelor didactice şi comunităţii despre acest subiect.

O altă latură a proiectului este aceea de colaborare şi parteneriat între Liceul Teoretic Teiuş şi Primăria Oraşului Teiuş cu scopul promovării unor valori comune.

Proiectul La francofête 2019, derulat în perioada 01-22 martie 2019, se integrează în cadrul activităţilor cuprinse în cadrul proiectului ROSE, proiect ce vizează creșterea interesului elevilor pentru învățare prin aplicarea unui pachet educațional modern în vederea facilitării accesului la învățământul terțiar și a unei bune integrări socio-profesionale.

Elevii teiuşeni au arătat unicitatea şi frumuseţea limbii franceze prin diverse activităţi: expoziţie de planşe, machete, desene, picturi (strângându-se un număr impresionant de 80 de lucrări), scenete de teatru, poezie, jocuri online de cultură generală, karaoke, vizionare de film şi ascultare de muzică în limba franceză.

Creativitatea, munca şi implicarea elevilor teiuşeni a fost recompensată azi, într-un cadru festiv, prin desemnarea câştigătorilor. Prin intermediul proiectului ROSE sunt recompensaţi cu premii un număr de 20 de elevi, câştigători la un scor strâns în cadrul celor trei secţiuni ale proiectului – concurs: planşe, machete şi premii speciale.

Deoarece sărbătoarea Francofoniei este o sărbătoare a prieteniei şi a comunicării, Liceul Teoretic Teiuş derulează în luna martie a acestui an două proiecte de colaborare cu unităţi de învăţământ din cadrul judeţului Alba. Primul proiect se derulează între Liceul Teoretic Teiuş şi Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia ca urmare a iniţiativei doamnelor profesoare Adriana Săsărman şi Mihaela Ştefănescu şi are loc în perioada 07 – 30 martie 2019 sub numele de J’ai à cœur mes amis francophones. Acest proiect, deja la a 5-a ediţie, are ca scop celebrarea limbii, culturii şi civilizaţiei franceze prin schimburi de bune practici în predarea – învăţarea limbii franceze.

Cel de-al 2-a proiect este la a 3-a ediţie şi a pornit la iniţiativa doamnelor profesoare Ramona Buta, de la Colegiul Tehnic Aiud şi Adriana Săsărman de la Liceul Teoretic Teiuş. Prin acest proiect se urmăreşte încurajarea elevilor de a se exprima în limba franceză, de a-şi dezvolta aptitudinile în crearea unor materiale informative pe o temă dată şi de a-şi îmbogăţi cunoştinţele despre limba şi cultura franceză.

[nggallery id=6896]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Acțiune caritabilă la Grădinița cu P.P. nr. 9 din Alba Iulia: Preșcolarii au adunat fructe și legume pe care le-au donat Casei de tip Familial de la Oarda de Jos

Ziarul Unirea

Publicat

în

Acțiune caritabilă la Grădinița cu P.P. nr. 9 din Alba Iulia: Preșcolarii au adunat fructe și legume pe care le-au donat Casei de tip Familial de la Oarda de Jos Ca în fiecare an, săptămâna 25-29 noiembrie 2024, a fost dedicată “Săptămânii fructelor și legumelor donate”, din cadrul proiectului S.N.A.C.  La nivelul Grădiniței cu P.P.  […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea