Rămâi conectat

Ştirea zilei

A furat cutia milei dintr-o mănăstire. Bărbat din Alba, trimis în judecată pentru furt calificat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Jefuitorul de mănăstiri a fost trimis în judecată pentru furt calificat lBărbatul a făcut închisoare după ce a sustras cutia milei dintr-o mănăstire din Cluj lÎn ianuarie 2019 a furat o sumă de bani de la Mănăstirea Oașa

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Băițan Iulian Stejerel, originar din comuna Mihalț, este acuzat că a furat suma de 7.592 de lei dintr-o chilie a Mănăstirii Oașa. Jaful a avut loc în noaptea de 27/28 ianuarie 2019. Bărbatul nu a ajuns departe cu banii furați, deoarece a fost prins în scurt timp de polițiștii din Sebeș sesizați de către călugării de la mănăstire.

A fost prins pe teritoriul comunei Șugag, iar asupra acestuia a fost găsită întreaga sumă de bani sustrasă de la mănăstire. Poliţiştii l-au reţinut pentru o perioadă de 24 de ore și l-au prezentat magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, care au dispus, faţă de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 30 de zile. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sebeș în data de 27 februarie 2019.

Bărbatul nu este la prima faptă de furt dintr-o mănăstire. În februarie 2018, Băițan Iulian Stejerel a fost eliberat din închisoare după ce a executat o pedeapsă de 1 an și 2 luni tot pentru furtul unei sume de bani. ”Victima” acestuia a fost, de această dată, Mănăstirea Sf. Ilie din Băișoara, județul Cluj, de unde a furat suma de 1.000 de lei.

Fapta a avut loc în noiembrie 2014. Bărbatul a sustras atunci o casetă metalică în care se adunau donații de la credincioși. La fel ca în cazul jafului de la Mănăstirea Oașa, acesta s-a cazat peste noapte, fiind un cunoscut mai vechi al starețului. Noaptea, a pătruns în biserica mănăstirii, de unde a sustras o casetă metalică în care se adunau donații de la credincioși.

A dus cutia metalică în camera unde era cazat, a forțat capacul cutiei și a luat banii strânși din donații, după care a părăsit incinta mănăstirii. A doua zi dimineața starețul a observat lipsa cutiei din biserică și pe covor urme de încălțăminte care duc în altar la ușa care face accesul în biserică. S-a deplasat în camera în care era cazat inculpatul și a constatat că acesta plecase, iar cutia deschisă se afla în pat, acoperită cu perne.

Pe lângă bani, hoțul a sustras din beciul mănăstirii și o sticlă de 1,5 litri de vin, pe care a băut-o înainte de a da atacul la cutia milei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Claudiu Petruț, tânărul din Alba care și-a licitat porumbeii pentru a construi o casă unei familii nevoiașe: „Cred că dai cu o mână și primești cu cealaltă. Mă simt împăcat sufletește”

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Claudiu Petruț, tânărul din Alba care și-a licitat porumbeii pentru a construi o casă unei familii nevoiașe: „Cred că dai cu o mână și primești cu cealaltă. Mă simt împăcat sufletește” Într-o recentă apariție la Radio Unirea FM, Claudiu Petruț, tânărul din Alba cunoscut pentru gesturile sale de caritate, a vorbit despre proiectul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea