Rămâi conectat

Actualitate

Top trei cele mai vândute branduri de brânzeturi. Câtă brânză consumă un român, într-un an

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cel mai vândut brand din categoria brânze­turilor anul trecut a fost Hochland, deţinut de compania germană cu acelaşi nume, conform datelor companiei de cercetare de piaţă Euromonitor, care ia în calcul vânzările în valoare din retail.

Astfel, Hochland se menţine liderul pieţei de brânzeturi pe o piaţă unde vânzările au fost de peste 2,5 miliarde de lei și o cotă de piaţă de peste 22%, în 2018.

Pe locul doi în clasament s-a situat brandul Delaco, brand deţinut de grupul francez Savencia prin inter­mediul companiei Delaco Distribution. Podiumul este completat de brandul President, deţinut de grupul francez Lactalis, care deţine pe plan local LaDorna, Albalact, Rarăul şi Covalact.

Conform estimărilor, primele trei branduri, Hochland, Delaco şi President, au circa 40-50% din vânzările de brânzeturi în retail.

Datele Euro­mo­nitor arată că anul trecut vânzările au fost în creştere cu 5% faţă de anul precedent.

În volum, con­sumul a ajuns la 72.000 de tone doar în retail, arată datele Euro­monitor. Astfel, un român consumă anual în jur de 4 kg de brânzeturi.

La acest consum se adaugă şi vânzările din HoReCa, dar şi piaţa neagră şi autoconsumul, astfel că piaţa totală ar putea fi mai mare.

Sursa. zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vineri, 30 august 2024 | Circulație ÎNCHISĂ temporar pe Transfăgărășan pentru desfășurarea evenimentului „50 de ani de Transfăgărășan” cu Porsche Turbo

Bera Larisa

Publicat

în

Vineri, 30 august 2024 | Circulație ÎNCHISĂ temporar pe Transfăgărășan pentru desfășurarea evenimentului „50 de ani de Transfăgărășan” cu Porsche Turbo Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat faptul că circulația va fi închisă pe Transfăgărășan, în data de 30 august 2024, pentru 3 ore, pe sectorul cuprins între km. 105+000 (Conacul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea