Politică Administrație

Primăria Ciugud a semnat contractul pentru construirea școlii viitorului, cea mai importantă investiție în educație din istoria comunei. Cum va arăta instituția de învățământ

Bera Larisa

Publicat

în

Primăria Ciugud a semnat contractul pentru construirea școlii viitorului, cea mai importantă investiție în educație din istoria comunei. Cum va arăta instituția de învățământ

Contractul de finanțare a investiției, în valoare de peste 9 milioane de euro, a fost semnat de ministrul Educației, Ligia Deca și primarul Ciugudului, Gheorghe Damian.

Citește și: Primăria Alba Iulia va achiziționa 33 de vehicule nepoluante și stații de încărcare în parteneriat cu comuna Ciugud. Proiectul, la aprobat în Consiliul Local

Petrecerea Divorțaților

Primăria Ciugud a semnat contractul pentru construirea școlii viitorului, cea mai importantă investiție în educație din istoria comunei. Contractul de finanțare, în valoare de peste 9 milioane de euro, a fost semnat la București de ministrul Educației, Ligia Deca și primarul Ciugudului, Gheorghe Damian, cea mai mare parte a fondurilor urmând a fi alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul presupune construirea unei noi școli verzi, unitatea de învățământ urmând a fi în totalitate independentă energetic și un model pentru educația viitorului. Proiectul este cu atât mai deosebit pentru că a implicat atât echipa primăriei, cât și o echipă de experți coordonată de o persoană cu deficiențe de vedere. Ovidiu Tuduruță și-a folosit atât experiența în accesarea fondurilor europene, cât și ideile de a crea o unitate de învățământ cât mai accesibilă și pentru persoanele cu dizabilități.

„Am semnat contractul de finanțare pentru noua școală, pe care o vom construi la Ciugud, o școală a viitorului, care credem că va fi cea mai importantă investiție în educație din istoria comunei. Construim o școală pentru comunitate, care să fie o investiție cu impact pentru următorii 50 sau chiar 100 de ani. În urmă cu aproape 5 ani, am reușit să deschidem o școală smart la Ciugud, prima școală inteligentă din mediul rural din România, care vă spun cu bucurie că ne-a rămas mică. De aceea, construim o școală nouă, care va fi în totalitate independentă energetic și va folosi soluții inovative pentru producerea energiei, răcirea și încălzirea claselor. Va fi o școală integrată în natură, în care îmbinăm în procesul educațional respectarea identității rurale cu folosirea tehnologie, inovației și digitalizării”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

Citește și: Educație de calitate în mediul rural: Performanțe remarcabile la Evaluarea Națională pentru elevii de la școala gimanzială Ciugud

Proiectul depus de Comuna Ciugud pe Planul Național de Redresare și Reziliență s-a clasat pe primul loc în Regiunea Centru între proiectele care prevăd construirea de școli verzi, având o valoare de aproximativ 45,7 milioane de lei (peste 9 milioane de euro), din care 1,2 milioane de lei este contribuția administrației locale, iar restul sunt fonduri europene.

Noua școală va fi construită în centrul satului Ciugud, pe un teren generos de circa 15 hectare, urmând să fie înconjurată de un parc plantat de la zero cu arbori autohtoni. În proximitatea școlii se va afla o bază sportivă modernă, care, în prezent, se află în așteptarea finanțării de la Compania Națională de Investiții. Școala va presupune concepte moderne de predare, care vor îmbina atât tehnologia cât și deschiderea spre natură, astfel că unele dintre sălile de clasă vor avea pereți cortină care se pot deschide pentru ca, în timpul verii, orele să se mute în natură.

Astfel, după ce a deschis, în 2019, prima școală smart din mediul rural din România, Comuna Ciugud dorește să dea un nou semnal în educație: viitoarele școli din România trebuie să fie smart, verzi și accesibile pentru orice copil.
***
În anul 2019, prima școală inteligentă din România rurală a fost deschisă la Ciugud, fiind vorba de o școală veche, modernizată cu peste 1 milion de euro. Școala este un proiect pilot, care folosește tehnologia în procesul educațional, implementând în același timp soluții inteligente pentru reducerea consumului de energie.

În 2023, la Ciugud a fost deschisă o grădiniță cu program prelungit modernă, realizată printr-o investiție importantă derulată de Primăria Comunei Ciugud, în valoare de aproximativ 1,6 milioane de euro. Suma necesară construirii unității de învățământ preșcolar a fost alocată din două surse: printr-un proiect european finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală gestionat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (500.000 de euro), respectiv din bugetul local (aproximativ 1,1 milioane de euro). Grădinița îmbină tehnologii moderne, care permit reducerea consumului de energie, dar și crearea unui confort optim pentru copiii care frecventează unitatea.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult