Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

PROGNOZA METEO: Vreme rece, intensificări ale vântului şi ploi, apoi lapoviţă şi ninsoare. Luni domină timpul frumos

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Potrivit ANM, în următoarele zile se vor semnala precipitații iniţial sub formă de ploaie, iar spre seară mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va prezenta local intensificări, cu rafale în medie de 50…60 km/h și izolat peste 60…65 km/h în regiunile vestice și sud-estice, iar la munte, în special pe creste, va fi tare, cu viteze peste 90…100 km/h viscolind ninsoarea și determinând reducerea vizibilității.

SÂMBĂTĂ: Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, geroasă dimineața și noaptea în nord și centru și local în rest. Valorile termice vor avea abateri negative, în general, de 8…10 grade față de mediile multianuale specifice datei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8 și 2 grade, iar cele minime între -20 și -4 grade, mai scăzute în depresiuni.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Vântul va continua să prezinte intensificări în prima parte a zilei în regiunile sud-estice, cu rafale în medie de 55…60 km/h, astfel că senzația de rece va fi mult amplificată, dar și pe crestele montane unde va viscoli zăpada, în timp ce în restul teritoriului va sufla slab și moderat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte, iar la începutul intervalului în regiunile sudice și estice, unde pe arii restrânse va mai ninge slab.

DUMINICĂ: Valorile termice, în special cele diurne, vor fi în creștere ușoară față de intervalul precedent, dar vremea va fi în continuare mai rece decât în mod normal; geroasă dimineața în nordul și în centrul țării și pe arii mai restrânse în rest, iar noaptea local în regiunile centrale și izolat în celelalte zone. Cerul va fi variabil, cu înnorări în jumătatea de nord a teritoriului, dar numai izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane și pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 5 grade, iar cele minime, în general, între -11 și -2 grade.

LUNI: Vremea va deveni normală termic, dar va mai fi ger dimineața, local în regiunile centrale și izolat în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special în nordul și estul țării, dar condițiile de apariție a precipitațiilor vor fi extrem de reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 10 grade, iar cele minime, în general, între -8 și 1 grad. Izolat vor fi condiții de ceață.

De marţi până joi, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru sfârșitul lunii februarie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în primele două zile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2024: Ce categorie de pensionari nu primește banii înainte de Paște

Ziarul Unirea

Publicat

în

PENSII 2024: Ce categorie de pensionari nu primește banii înainte de Paște Anul acesta, în luna mai, pensiile vor fi virate pe card în intervalul 2-3 mai. De data aceasta, pensionarii au primit banii mai devreme, dat fiind că Paștele cade în această perioadă și bugetarii sunt în concediu între 1 și 6 mai. Cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea