Alba: An de excepție în ceea ce privește cultura porumbului. Cine sunt fermierii campioni ai județului
2018 a fost un an de excepție în ceea ce privește cultura porumbului, susțin majoritatea agricultorilor români. Un an în care au muncit, au ales cei mai performanți hibrizi și au avut producții pe măsura așteptărilor. Acest lucru s-a întâmplat și în centrul țării, mai exact în județe Alba și Sibiu, acolo unde hibrizii Pioneer s-au apropiat de 20 t/ha.
În județul Alba primul fermier campion este Iosif Muntean care a semănat hibridul P9241 și a obținut 15.100 kg/ha. “Lucrez 300 ha, iar porumb am avut pe 200 ha și am semănat în principal după floarea-soarelui, grâu și lucernă. În toamnă am scarificat și am aplicat gunoi de grajd, pentru că eu am și o fermă de vaci. În primăvară am continuat lucrările, așa că am intrat cu freza apoi am semănat la jumătatea lunii aprilie.
La semănat am aplicat îngrășăminte 20.20.0 – 350 kg/ha, iar în vegetație am mai aplicat azotat – 150 kg/ha. Erbicide am aplicat în două tranșe, unul după semănat și cel de al doilea a fost de corecție. Nu am aplicat nici un fel de tratament și nici nu am prășit, iar campania de recoltat am început-o în luna octombrie. În primăvară voi semăna tot în jur de 200 ha, aceeași hibrizi Pioneer, poate și ceva nou. Anul acesta a fost de excepție, pentru toți hibrizii, iar la hibrizii Pioneer s-a văzut diferența, în plus spun, deci am fost mulțumit”, a punctat agricultorul.
Tot în județul Alba, în cadrul societății Vintana hibridul P9415 le-a asigurat fermierilor Nicolae Nemeș și Ovidiu Oltean o producție de 15.071 kg/ha.
În cadrul societății Fitomar Raluca Marian a obținut 13.860 kg/ha cu hibridul P9241. “Lucrăm 1.000 ha, porumb am avut anul acesta pe 275 ha, iar plantă premergătoare a fost grâul. Am arat în luna august la o adâncime de 28 cm, pregătirea terenului a avut loc primăvara, atunci când am aplicat 280 kg/ha de îngrășăminte complexe 16.16.16 și am încorporat cu combinatorul.
Începând cu 13 aprilie am semănat 68.000 b.g/ha și tot atunci am aplicat și azotat de amoniu – 200 kg/ha. Cultura a primit două erbicide și am recoltat începând cu 8 octombrie”, a precizat Raluca Marian, care a adăugat faptul că anul viitor va semăna cu porumb 270 ha.
Următorul fermier campion din această zonă a țării este Mihai Marius Dragu, care lucrează 130 ha, iar porumb a semănat în acest an pe 70 ha. Cea mai bună producție a obținut-o cu hibridul P9903, respectiv 13.000 kg/ha. “Am semănat porumbul după grâu și tot după cultură de porumb. În toamnă am scarificat și am aplicat nitrocalcar, iar în primăvară am dat triplu 16 – 380 kg/ha și am pregătit terenul cu combinatorul.
Am început să semăn după jumătatea lunii aprilie, iar apoi cultura a primit două erbicide și un îngrășământ foliar, atunci când plantele aveau în jur de 50-60 cm și asta a fost toată tehnologia. Am recoltat în luna octombrie, iar în următoarea campanie mă gândesc să semăn 65 ha cu porumb și voi alege hibrizii P9757, P9241 și P9903”, a specificat fermierul.
Claudiu Aurel Mureșan este un alt fermier campion din județul Alba, iar hibridul care i-a asigurat cea mai bună producție – 12.250 kg/ha a fost P9903. “În fermă lucrez 135 ha, dintre care anul acesta am semănat porumb pe 80 ha, a fost monocultură, așa că după recoltarea porumbului am arat la 30-35 cm. În primăvară am efectuat o lucrare cu grapa rotativă, am semănat la jumătatea lunii aprilie și am aplicat azot – 300 kg/ha. Am aplicat trei erbicide, unul imediat după semănat, apoi am aplicat pentru combaterea buruienilor cu frunză lată, iar când a apărut costreiul a trebuit să iau măsuri.
Pe sfârșitul vegetației am intrat cu autopropulsata și am aplicat 3 litri/ha de Glifosat pentru a-i reduce umiditatea. Lucrăm pe vatra Mureșului și pot spune că a fost bine anul acesta, am obținut și la siloz 60 t/ha tot cu un hibrid Pioneer, poate dacă suplimentam cantitatea de îngrășământ era și mai bine. Anul viitor cred că voi semăna aceeași suprafață, voi alege aceeași hibrizi, diferența este că terenul va fi scarificat”, a punctat agricultorul.
Hibridul P9903 a fost cel care i-a asigurat 11.500 kg/ha agricultorului Darius Cipariu, care lucrează 230 ha. “Am semănat în acest an 150 ha cu porumb, iar plantă premergătoare a fost orzul. În toamnă am arat la 25-30 cm, iar în primăvară am discuit, după care am semănat începând cu 19 aprilie, atunci când am aplicat și 300 kg/ha îngrășământ complex 15.15.15. Am erbicidat o singură dată, imediat după semănat.
Nu am aplicat nici un tratament și nici nu am prășit. În faza de 12-16 frunze am mai fertilizat cu azot 100-150 kg/ha, a fost un fel de experiment, care a dat rezultate, iar acolo am obținut rezultate și mai bune. Am început să recoltez în jurul datei de 15 octombrie. Anul viitor voi semăna 180 ha cu porumb și am ales deja hibrizii P9903, P9241, P9757. Mai am și 5 saci de sămânță pe care i-am câștigat la evenimentul organizat de compania Corteva la Mediaș, atunci când a trebuit să aproximăm ce producție se va obține cu acest hibrid”, a declarat Darius Cipariu.
Sursa: transilvaniabusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan