Așezământul social „Sfânta Varvara” Baia de Arieș la ceas aniversar. A împlinit 16 ani de activitate – FOTO
Așezământul social „Sfânta Varvara” Baia de Arieș a aniversat în 4 decembrie, 16 ani de activitate pusă în sprijinul copiilor și vârstnicilor aflați pe raza localității Baia de Arieș. Cu acest prilej, reprezentanții centrului social au organizat un eveniment festiv care a debutat cu oficierea unei slujbe religioase și a continuat cu un concert de colinde susținut de beneficiarii centrului. Activitatea s-a încheiat cu o masă festivă. Reprezentanții așezământului social au precizat că evenimentul a reprezentat o posibilitate de cunoaștere și dezvoltare a relațiilor sociale între benficiarii centrului, colaboratori și reprezentați ai instituțiilor locale.
Aşezământul social „Sfânta Varvara” din Baia de Arieș a fost înfiinţat în anul 2002 pentru a răspunde nevoilor de asistenţă socială a persoanelor vârstnice şi a copiilor din comunitate. Au fost create astfel două servicii – un Centru de zi pentru copii şi Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu – servicii care funcţionează şi în prezent.
Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice oferă sprijin unui număr de 29 de vârstnici. Aceștia beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu, primesc o masă caldă prin intermediul cantinei mobile, sunt ajutați la activităţile de bază din gospodărie, la curăţenia în casă sau să îşi facă cumpărături şi să îşi plătească utilităţile. Acest serviciu are ca obiective asigurarea creşterii calităţii vieţii persoanelor vârstnice, păstrarea relaţiilor de rudenie, asigurarea unei alimentaţii sănătoase și asigurarea colaborării cu medicul de familie.
În ceea ce privește Centrul de zi pentru copii, acesta are 25 de beneficiari și a fost înfiinţat cu scopul de a răspunde nevoii de educaţie continuă a copiilor care provin din familii cu o situaţie socio-materială precară din Baia de Arieș, dar şi de a preveni abandonul şcolar. Copiii care beneficiază de serviciile centrului de zi au o vârstă cuprinsă între 6 şi 14 ani, sunt din clasa pregătitoare până în clasa a VIII-a, iar atunci când au fost admişi în centrul de zi aveau o performanță școlară scăzută, fiind în risc de eşec sau abandon şcolar. La centrul de zi, copiii vin după terminarea programului şcolar, servesc o masă caldă, îşi fac temele şi învaţă pentru ziua următoare. Ei participă şi la activităţi recreative, de socializare şi de petrecere a timpului liber, iar la finalul programului servesc o gustare rece. Copiii beneficiază lunar de consiliere socială și școlară, iar împreună cu familiile lor beneficiază şi de consiliere psihologică,. De asemenea, copiii sunt orientaţi şcolar de către psiholog pentru a-şi alege o profesie ţinând cont de performanţa şcolară şi capacitatea lor de a învăţa.
Aşezământul social „Sfânta Varvara” din Baia de Arieș funcţionează în cadrul reţelei sociale a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, care susţine activitatea socială în parteneriat cu Primăria Baia de Arieș și Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Alba Iulia
[nggallery id=6533]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii