Proiect ANOFM: Sprijin financiar pentru angajatorii care desfăşoară programe de ucenicie sau stagii de practică. Va fi finanţată angajarea a 3.842 de şomeri
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) implementează pe o perioadă de 32 de luni, proiectul „UNIT 4 RMPD – Ucenicie şi stagii pentru şomerii non-NEET din Regiunile mai puţin Dezvoltate”, cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU).
Prin intermediul acestui proiect , Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va sprijini financiar angajatorii care încadrează, prin programe de ucenicie sau stagii de practică, şomeri în varstă de peste 25 de ani (non-NEET), înregistraţi în evidenţele Serviciului Public de Ocupare (SPO).
Astfel, angajatorii care desfăşoară programe de ucenicie sau stagii de practică vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 2.250 lei/lună/ucenic/stagiar. Angajatorii vor putea beneficia de această subvenţie pe toată durata contractului de ucenicie/stagiu încheiat, astfel: timp de 6 luni pentru stagiile de practică, iar pentru contractele de ucenicie, perioada variind în funcţie de nivelul de calificare, de la 1 la 3 ani, cu condiţia menţinerii raporturilor de muncă ale acestor categorii de persoane pe perioada contractului de stagiu/ucenicie.
Proiectul va fi implementat cu sprijinul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din 7 regiuni de dezvoltare, eligibile conform cererii de finanţare, respectiv: Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Muntenia, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia şi Vest.
Bugetul proiectului este de 124.934.687 lei (aproximativ 27 milioane euro) din care 106.194.484 lei (23 milioane euro) sunt cheltuieli nerambursabile.
În cadrul proiectului va fi finanţată angajarea, prin contracte de ucenicie şi stagii de practică, a 3.842 de şomeri în vârstă de peste 25 de ani, astfel:
• 1.921 de şomeri şi persoane inactive din care 579 şomeri pe termen lung şi/sau persoane cu dizabilităţi şi/sau persoane cu studii primare sau studii gimnaziale şi/sau persoane cu studii liceale sau postliceale;
• 1.152 persoane din mediul rural, în special persoanele din agricultura de subzistenţă şi semi-subzistenţă;
• 768 cetăţeni români aparţinând minorităţii rome.
Persoanele interesate pot accesa site-ul atât site-ul www.anofm.ro, cât şi pagina de Facebook a instituţiei, https://www.facebook.com/fiiinformat/. Menţionăm faptul că acestea sunt actualizate permanent cu informaţii despre proiect şi despre fiecare măsură activă derulată prin intermediul acestuia, persoanele interesate, pot obţine informaţii şi prin adresare directă către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii