Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Sâmbătă, CS Ocna Mureș – CSC Ghiroda și Giarmata Vii | Măcar acum, la ultima reprezentație internă…

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

CS Ocna Mureș, din postura “lanternei roșii”, ce a strâns numai un punct în 13 runde, încearcă să spagă gheața la ultima apariție a anului pe “Stadionul Dragostei”, sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 14.00.

Formația lui Mihai Manea, cu șase înfrângeri consecutive, este lovită din plin de ghinioane, la acest meci abia putându-se completa foaia de joc, în condițiile în care vor absenta Hidișan – accidentat, Kiss – fractură la un antrenament, P. Man – suspendat și M. Domșa – probleme cu serviciul!

Oponenții, clasați pe locul al 13-lea, cu 13 puncte, cu un singur succes, la Deva, în ultimele 5 jocuri, sunt și ei în hora retrogradării, dar au un atacant de temut, Alexandru Barany – unul dintre golgheterii Seriei a 4-a, la egalitate cu Cioară (Industria) și Trabalka (Șoimii Lipova), cu 12 goluri din cele 18 marcate de propria echipă. “Traversăm o criză de efectiv, avem 12 jucători mari și lați! Încercăm să jucăm, să vedem ce vom reuși, dar va fi foarte greu”, a spus antrenorul Mihai Manea


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Aiudeanul Raul Șteau, promovare în elită cu Gloria Buzău!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Raul Șteau, promovare în elită cu Gloria Buzău Mijlocașul aiudean Raul Șteau a promovat pe prima scenă cu Gloria Buzău. În penultima rundă a play-off-ului eșalonului secund, echipa condusă de Andrei Prepeliță a învins 3-0 pe Unirea Slobozia, iar Gloria Buzău a revenit, după 15 ani, în elita fotbalului românesc. Este a 4-a promovare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea