PSD Alba Iulia: Primarul care și-a făcut cel mai mare salariu din România cere albaiulienilor bani pentru organizarea Zilei Naționale
Mai sunt câteva zile până la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire – cel mai important eveniment din istoria României –, respectiv până la cea mai mare sărbătoare a noastră, a românilor, pentru care alocăm multă credință, dragoste și încredere, iar patriotismul și aducerile aminte sunt pe primul plan. O vorbă celebră spune: doar cunoscând trecutul vom putea construi viitorul.
Nu este loc în inimile noastre nicicând pentru dezbinare, dar mai ales în această perioadă, însă cele întâmplate în ultimele zile ne ridică un mare semn de întrebare, iar critica noastră, dacă o putem numi așa, este una constructivă și de bun simț și ar trebui să-i dea de gândit celui responsabil de producerea ei, care dă dovadă cel puțin de incompetență administrativă și de lipsă de pricepere în gestionarea banului public.
În mod legitim ne punem următoare întrebare: Ce breșă, ce hibă, ce dezordine, ce necaz s-a putut produce în bugetul administrației locale, astfel încât, primarul să ceară albaiulienilor donații pentru organizarea evenimentelor de Ziua Națională a României? Cum a fost cârmuită această administrație, astfel încât, să fi ajuns la fundul sacului, chiar acum, înainte de Ziua Națională? L-a luat, oare, pe primar, prin surprindere acest eveniment, pe care trebuia să-l pregătească cel puțin încă de la începutul anului?
O astfel de solicitare este, probabil, unică în România: un primar să ceară bani pe Facebook, postând un mesaj prin care încearcă să sensibilizeze și un link care conduce spre pagina de donații.
Ceea ce a omis să explice primarul este pentru ce se donează acești bani? Care eveniment din programul aproape definitivat și dat publicității este în pericol de a nu se organiza din cauza resurselor limitate, așa cum le numește. Pentru ce sunt invitați să doneze, de fapt, albaiulienii? Cu subiect și predicat!
Și în acest an la Alba Iulia s-au organizat fel de fel de evenimente, pentru care s-au alocat zeci și sute de mii de euro, și care nu au stârnit nici pe departe interes egal cu suma imensă alocată. Nu s-a știut, încă de atunci, cât ne putem întinde? A fost greu de făcut un calcul? Sau între timp a apărut o breșă, o problemă, o plată neprevăzută dintr-o posibilă eroare și care nu a apărut încă în spațiul public?
Să nu uităm, însă, că în 2017, primarul din Alba Iulia și-a ales cel mai mare coeficient prevăzut de legea salarizării, devenind astfel cel mai bine plătit edil din România. Nici viceprimarii nu s-au zgârcit deloc când a venit vorba de stabilirea propriilor venituri. Să nu mai vorbim de alocarea a peste trei milioane de euro pentru subvenționarea transportului local și multe alte nesăbuințe care au dus la văduvirea bugetului administrației locale.
Sigur, după cum îl știm, nici acum nu își va lua în seamă bârna din ochiul său și va căuta fel de fel de vinovați și scuze pe care – având în vedere ridiculozitatea situației, să ceri bani într-o perioadă în care aproape toate achizițiile ar fi trebuit să fie făcute – nu le va găsi.
Să trecem, însă, la date și cifre, care nu pot manipula și minți. Guvernul României a alocat în acest an circa 156 milioane lei municipiului Alba Iulia, pentru proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri și lucrări de reabilitare a unor obiective culturale, de educație și infrastructură rutieră din oraș. Este, poate, cea mai mare sumă pe care Guvernul a alocat-o unui municipiu în ultimii ani.
Enumerăm doar câteva dintre ele:
1. Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a alocat 98% din banii necesari pentru reabilitarea Sălii Unirii. Valoarea proiectului este de 9,1 milioane de lei din care: de la bugetul de stat (MDRAP): 8.933.636,59 lei (inclusiv TVA) aprox. 2 milioane de euro, de la bugetul local (cofinanțare CJA) 175.623,26 lei (inclusiv TVA).
2. Monumentul Marii Uniri este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale –10.209.700 lei
3. Proiectul ”Axa Unirii” (Podul Marii Uniri) urmează să primească 5.950.000,00 lei
4. Toate UAT-urile din Alba au avut în total 19 proiecte de Centenar care au fost finanțate de Guvern cu 15.347.569,76 lei.
5. Instituțiile subordonate Ministerului Culturii și Identității Naționale au 2 proiecte de Centenar în județul Alba, aducând 450.000,00 lei.
6. Tot din fondurile Ministerului Culturii și Identității Naționale, ONG-urilor locale li s-au aprobat 2 proiecte în valoare de 541.000,00 lei.
7. În total, numai de la Ministerul Culturii și Identității Naționale, în scopul desfășurării unor proiecte legate de Centenar, în județul Alba s-a alocat suma de 16.338.569,76 lei.
8. Conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia – Centru expozițional Corp Principal E – parteneriat între UAT Alba Iulia , MAPN si Ministerul Culturii. De la bugetul național de acordă 2.738.537 lei , cofinanțarea UE este de 17.905.821 lei iar contribuția municipiului Alba Iulia este de 421.313 lei.
În final, nu putem spune altceva decât ”mulțumim, domnule primar”! Ar trebui să fiți singurul donator!
Consilierii județeni PSD Alba și consilierii municipali ai PSD Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale