Luni, în Parlamentul României a fost dezvelit bustul lui Avram Iancu. Acțiunea a fost inițiată de deputatul Corneliu Olar. Bustul este opera sculptorului Marcel Fodor
Luni, 19 noiembrie 2018, în Camera Deputaților din Parlamentul României a avut loc o festivitate de dezvelire a bustului Craiului Munților, Avram Iancu, bust care urmează să stea de acum înainte de strajă pe vecie legislativului țării. Și, desigur, adoptării și unor legi mai bune, mai drepte pentru români.
Festivitatea de dezvelire a bustului a avut loc în holul de la intrarea în Camera Deputaților, bustul urmând a fi amplasat aici între ceilalți eroi importanți ai istoriei neamului.
Bustul eroului moților, ca de altfel al întregii națiuni române, a fost sfințit de către ÎPS Irineu, arhiepiscopul ortodox al Albei Iulia, împreună cu un sobor numeros de preoți din Apuseni, în cadrul unei ceremonii religioase ce a avut loc în comuna Horea în ziua de 19 aprilie 2018, acțiune inițiată de deputatul Corneliu Olar.
De menționat că la ceremonia amintită au luat parte peste 500 de moți și nu numai, în rândurile cărora s-au aflat 48 de primari și 8 viceprimari din 6 județe ale Transilvaniei și alți invitați de seamă.
La festivitate a participat și o delegație de primari din Munții Apuseni, parlamentari ai județului Alba, profesori de istorie și membri ai Societății Cultural – Patriotice ”Avram Iancu” din România, în frunte cu președintele filialei București, Ioan Condor, prof. Ioan Sicoe, președintele filialei Cîmpeni și totodată vicepreședinte pe țară al societății, precum și alți simpatizanți ai Crăișorului și Dan Cosmin Opruța, primarul comunei Meteș.
Bustul este opera unuia dintre cei mai iscusiți sculptori și meșteri populari ai Apusenilor, Marcel Fodor.
Așadar, de aici încolo să sperăm că parlamentarii României, avându-l mereu aproape pe Crăișorul Munților în Legislativul țării, se vor inspira din testamentul său lăsat națiunii române: ”Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea mea fericită…” și vor munci mai asiduu pentru prosperitatea tuturor românilor, și nu doar pentru a lor personală.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 15 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale