Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

FOTO. Un nou ansamblu rezidențial se construiește în Alba Iulia. Apartamentele se vând din faza de proiect

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Un nou ansamblu rezidențial, cu 28 de apartamente, se construiește în Alba Iulia, iar locuințele au fost puse spre vânzare încă din faza de proiect. Cele de la ultimul etaj oferă o imagine panoramică a cartierului Cetate, având în vedere că imobilul va fi edificat în zona Schit, mai sus de biserica de pe Bulevardul Transilvaniei.

Locuințele au între 42 și 57 metri pătrați, două camere, bucătărie și baie. Pe lângă acestea, au și balcoane cu terase foarte generoase, de până la 25 de metri pătrați, a spus managerul de proiect, ing. Răzvan Tat.

”Pentru fiecare apartament va fi amenajat un loc de parcare. Cei care îl cumpără din faza de proiect sau execuție au avantajul că vor plăti un preț mai mic, dar și că și-l pot personaliza, atât în ceea ce privește finisajele, pentru care oricum s-a alocat o sumă frumoasă de bani, deoarece ținem la calitate, dar și în ceea ce privește compartimentarea”, a precizat inginer Răzvan Tat.

Zona în care va fi construit blocul va fi împrejmuită cu gard din beton, în fața imobilului vor fi amplasate băncuțe, iar în jurul său vor fi amenajate spații verzi. Terenul va fi înierbat și vor fi plantați pomi. De asemenea, va fi amenajat și un loc de joacă pentru copii, o filigorie și un loc de grătare, cu mese și băncuțe.

Prețul unui apartament pornește, în faza de execuție, de la 43.000 de euro. Acestea au apărut pe site-ul unei agenții imobiliare din Alba.

”Ansamblul rezidențial are mai multe avantaje: este bine poziționat, este o zonă liniștită, aproape de Bulevardul Transilvaniei, va beneficia de toate utilitățile, finisaje foarte bune, parcări”, a spus Adriana Dan, consultant imobiliar (0741 126 798).

Potrivit sursei citate, în momentul de față prețurile apartamentelor noi pe metru pătrat variază între 850 și 1.200 de euro, în funcție de câte apartamente sunt în bloc, zonă și finisajele pe care le pune la dispoziție dezvoltatorul.

Tot mai mulți oameni de afaceri din Alba au ales, în ultimii ani, să investească în imobiliare, ținând cont că municipiul este în continuă dezvoltare, iar numărul locuitorilor a crescut. De asemenea, alții investesc pentru a închiria apartamentele, în regim hotelier, profitând de faptul că orașul s-a dezvoltat din punct de vedere turistic.

În ultimii ani au fost obținute mai multe avize pentru construirea de blocuri, o parte dintre acestea fiind în cartierul Orhideea, Anghel Saligny, în spate la centrul comercial Alba Mall, pe strada Traian, în zona Bazinului Olimpic, în cartierul Cetate, dar și înspre Micești, zonă care este cu preponderență preferată pentru construcția de case.

În momentul de față, piața imobiliară din Alba Iulia este aproape la prețul dinainte de criză, iar prețurile la apartamentele noi sunt în creștere.

Cererea de apartamente este, în continuare, mai mare decât oferta, iar astfel au crescut prețurile. De asemenea, sunt mari și chiriile, fiind crescute și de angajați ai marilor companii din împrejurimi, dar și de cei care lucrează la Autostrada Sebeș-Turda, respectiv la magistrala feroviară de mare viteză care trece prin județ. Un apartament cu două camere, mobilat și utilat, într-o zonă bună, se închiriază și cu 300 de euro.

Există, de asemenea, oameni de afaceri care s-au orientat spre construcția de case și case de tip duplex. Un tânăr din Alba Iulia, care urmează să facă nunta la anul, a declarat, pentru ziarulunirea.ro, că și-a găsit locuință doar după un an de căutări.

”O locuință de tip duplex o poți lua cam la 90.000 de euro. Cele normale, single să zic așa, care sunt 100.000 de euro, sunt vechi, îmbătrânite, cu curte mică și trebuie investit pentru a te muta în ele. Nu mi-aș fi luat așa ceva. În ceea ce privește cele noi, finisate, le găsești doar peste 100.000 de euro. În final am găsit o casă, construită în 2013, la un preț bun”, a spus Bogdan.

[nggallery id=6419]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea