Mircea Hava, despre cei care vor să boicoteze Jandarmeria de 1 Decembrie: Trebuie să fii foarte meschin, să ai un suflet mic și negru
Liderul PNL Mircea Hava a spus că ”trebuie să fii foarte meschin” și să ai ”un suflet foarte mic și negru” pentru a boicota Jandarmeria de Ziua Națională, în contextul în care pe rețelele de socializare oamenii sunt îndemnați să huiduie și să se întoarcă cu spatele când defilează jandarmii.
Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, a fost întrebat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă organizată cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Naționale, ce transmite celor care vor să boicoteze Jandarmeria, el arătând că nu este de acord cu acest lucru.
”Am aflat cu jandarmeria, că vor să se întoarcă cu spatele. Este un lucru al nostru. Nu vreau să fac educație. La noi toată lumea este în aceeași găleată (…) Eu despre Jandarmeria din Alba Iulia, pe care îi cunosc bine și cu care colaborăm foarte bine, chiar foarte bine, nu aș putea să fac lucrul acesta. Poate la București s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Ați văzut, știți prea bine cum se modelează imaginile, nu țin partea nimănui. Aș vrea să văd și eu să văd toate filmele, nu bucățele pe care le-am văzut, am văzut mai mult poate decât ați văzut dumneavoastră, dar aș vrea să difuzeze cineva toate filmele de acolo să se vadă cine în cine a dat. Ce e drept acolo au scăpat caii. Nu țin partea nimănui. Să folosești 1 Decembrie pentru chestiuni de genul ăsta mi se pare că trebuie să fii foarte meschin şi să ai un suflet mic, mic, mic şi negru. Și să te doară capul că te-ai născut. Trebuie să ai un suflet mic”, a spus Hava.
Citește și ROGRAMUL de 1 DECEMBRIE 2018, la Alba Iulia, de Centenarul MARII UNIRI
Primarul consideră că, dacă la Alba Iulia va boicota cineva jandarmeria, nu va strica sărbătoarea, deoarece nimeni nu îi va băga în seamă.
”Am mai auzit și de chestiuni de genul ăsta, că vin unii să protesteze de nu știu unde. Domnule, chiar aici v-ați găsit la 1 Decembrie, la 100 de ani, să protestați? O să vă bage cineva în seamă? Eu vă garantez că nu vă bagă nimeni în seamă! Decât că o să faceți un gest mic, negru, amărât, gârbovit, sărbătoarea nu ne-o strică, că vor sta cu spatele la jandarmi (…) e problema lor. Nouă nu ne strică sărbătoarea. Nici măcar nu o să mă uit încolo”, a mai spus Hava.
Oamenii sunt îndemnați, pe rețelele de socializare, ca la parada militară de la București, să se întoarcă cu spatele și să huiduie, când va defila Jandarmeria. Îndemnul la boicot s-a făcut în urma violențelor de la protestul din 10 august.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre
Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre PREOTUL IOAN SABĂU – „CEL MAI IUBIT DINTRE VINERENI” – ,,Abia în închisoare în închisoare mi-am început misiunea preoțească, acolo am învățat să mă rog și tot acolo am simțit dependența de Dumnezeu, pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare