Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Aproape 3.000 de locuri la admiterea în școlile MAI, în sesiunile organizate în 2018 și ianuarie 2019. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Aproape trei mii de locuri de muncă vor fi scoase la concursurile de admitere pentru școlile de agenți și subofițeri ale MAI, în sesiunile de admitere organizate în 2018 și ianuarie 2019.

Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituțiile și unitățile de învățământ care pregătesc personal pentru MAI reprezintă activitatea de atragere a persoanelor care îndeplinesc condițiile și criteriile prevăzute de reglementările legale în vigoare, necesare formării profesionale și îndeplinirii sarcinilor și solicitărilor în domeniile ocupaționale specifice.

Concursul de admitere se organizează pe facultăţi, în conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de licenţă în facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2018.

FACULTATEA DE POLIŢIE pregăteşte ofiţeri de poliţie și ofiţeri de penitenciare, conform locurilor aprobate anual, la specializarea/ Programul de studii universitare de licenţă „Ordine şi siguranţă publică” cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile); domeniul de licenţă “Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”,  forma de învățământ cu frecvență. Facultatea de Poliție asigură și forma de învățământ cu frecvență redusă a programului de studii menționat pentru agenții/subofițerii și maiștrii militari din cadrul M.A.I.

FACULTATEA DE POLIŢIE DE FRONTIERĂ pregăteşte ofiţeri de poliţie de frontieră conform locurilor aprobate anual, la specializarea/ Programul de studii universitare de licenţă „Ordine şi siguranţă publică”, cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile); domeniul de licenţă “Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, forma de învățământ cu frecvență.

FACULTATEA DE JANDARMI pregăteşte ofiţeri de jandarmi, conform locurilor aprobate anual la specializarea/ Programul de studii universitare de licenţă „Ordine şi siguranţă publică”, cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile); domeniul de licenţă “Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, forma de învățământ cu frecvență.

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE asigură pregătirea prin următoarele programe universitare de licență:

-„Drept”, cu durata de 4 ani (240 de credite transferabile); domeniul de licenţă “Drept”, forma de învățământ cu frecvență;

-„Drept”, cu durata de 4 ani (240 de credite transferabile); domeniul de licenţă “Drept”, forma de învățământ la distanță -locuri cu taxă, pentru personalul MAI

cu autorizație de acces la informații clasificate;

-„Administrație publică”, cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile); domeniul de licenţă”Științe administrative”, forma de învățământ cu frecvență -locuri cu taxă, personal civil.

FACULTATEA DE POMPIERI pregăteşte ofiţeri de pompieri la specializarea/programul de studii universitare de licenţă “Instalaţii pentru construcţii

-pompieri”, cu durata de 4 ani (240 de credite transferabile), domeniul de licenţă „Ingineria instalaţiilor”, forma de învățământ cu frecvență.

FACULTATEA DE ARHIVISTICĂ pregăteşte specialişti în domeniul de licenţă “Istorie”, specializarea/programul de studii universitare de licenţă „Arhivistică”, cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile), forma de învățământ cu frecvență.

Absolvenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” sunt repartizaţi, la finalizarea studiilor, în structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne în funcţie de nevoile beneficiarilor, opţiuni și medii de absolvire, în domeniul pentru care au fost pregătiţi sau la structuri din sistemul de apărare, ordine publică și

siguranță națională, conform protocoalelor/ acordurilor încheiate. Excepţie fac absolvenţii Facultăţii de Arhivistică ce ocupă posturi prin concurs în sistemul Arhivelor Naţionale sau ai altor angajatori și absolvenții pe locurile cu taxă.

Instituţia de învăţământ asigură pregătirea studenţilor în condiţii moderne, la înalte standarde academice şi colaborează permanent cu beneficiarii, structurile de specialitate din cadrul MAI, instituţii similare din ţară şi străinătate.

ŞCOLILE POSTLICEALE ALE MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE

Şcolile postliceale ale MAI fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi asigură calificările de nivel 5 specifice ministerului: agent de poliţie, agent de poliţie de frontieră, subofiţer de jandarmi, subofiţer de pompieri şi protecţie civilă, maistru militar auto.

Concursurile de admitere la şcolile postliceale ale MAI se organizează în conformitate cu Metodologia-cadru privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de admitere în unitățile de învăţământ postliceal din Ministerul Afacerilor Interne și metodologiile specifice elaborate de inspectoratele generale.

Standardele de pregătire profesională asigură pregătirea absolvenților în domeniile militar, de ordine și siguranță publică, respectiv al managementului situațiilor de urgență și protecție civilă. Rezultatele învățării dobândite pe parcursul şcolarizării sunt grupate în:

Unitățile comune de rezultate

-Comunicarea și cooperarea profesională;

-Instruirea militară.

Unitățile specializate de rezultate ale învățării

Agent de poliţie: menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, constatarea și cercetarea infracțiunilor, realizarea intervenţiei poliţieneşti;

Agent de poliţie de frontieră: realizarea supravegherii frontierei de stat, efectuarea verificărilor la frontieră în punct ele de trecere a frontierei, combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, constatarea contravențiilor și a infracţiunilor în zona de competență a Poliției de Frontieră, Realizarea intervenţiei poliţieneşti;

Subofiţer de jandarmi: prevenirea şi combaterea faptelor antisociale; asigurarea şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice; paza şi protecţia obiectivelor, transporturilor şi persoanelor; realizarea intervenţiei specifice Jandarmeriei; instruirea specifică stării de urgenţă, stării de asediu, la mobilizare şi război;

Subofiţer de pompieri şi protecţie civilă: aplicarea legislației în domeniul situațiilor de urgență; monitorizarea intervențiilor în situații de urgență; gestionarea situațiilor de urgență; utilizarea mijloacelor tehnice din înzestrare; acordarea primului ajutor calificat și aplicarea tehnicilor de descarcerare;

Maistru militar auto: identificarea organelor de mașini în subansambluri mecanice; pregătirea mijloacelor tehnice auto pentru exploatare; întreținerea și repararea mijloacelor tehnice auto; utilizarea mijloacelor tehnice din înzestrare; pregătirea pentru intervenţie.

”2880 de locuri vor fi scoase la concursurile de admitere pentru şcolile de agenți și subofițeri ale MAI. Înscrierile se pot face până pe 23 noiembrie, iar examenele se desfăşoară în perioada 10 – 21 ianuarie 2019.

Nu este limită de înălțime, trebuie doar să treci probele sportive.

La poliție și frontieră nu este limită de vârstă, trebuie doar să fii apt medical și psihologic (pentru pompieri și jandarmi trebuie să ai maxim 27 de ani).

Poți avea tatuaj, dar să nu fie vizibil în ținuta de vară (cu excepția candidaților la arma pompieri).

Nu trebuie să ai studii universitare, doar bacalaureatul și media la purtare să fie minim 9.

Locurile scoase la concurs sunt comune pentru femei şi bărbaţi, cu excepţia celor de la pompieri.

Durata studiilor este de un an, iar examenul constă într-un test grilă la disciplinele Limba română şi Limba engleză sau franceză, respectiv matematică pentru pompieri.

În concluzie, timp pentru înscriere ai… timp pentru învățat este.

Trebuie doar să vrei!

P.s. locurile sunt astfel:

-1600 pentru poliție.

-280 pentru poliția de frontieră

-700 pentru jandarmi.

-300 pentru pompieri.”, scrie în anunțul MAI.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea