FOTO: Organizația județeană a PES activists Alba și-a ales noua echipă de conducere
Organizația județeană a PES activists Alba și-a ales, sâmbătă, noua echipă de conducere, formată din președinte, secretar executiv, vicepreședinți și membri în Adunarea județeană. La eveniment au participat președintele PES activists România, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, senatorul Daniel Breaz, președintele executiv al PSD Alba, Marcel Tuhuț și circa 60 de delegați.
Conferința județeană a PES activists Alba a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Noua echipă de conducere a fost aleasă, pentru următorii patru ani, în urma voturilor exprimate de către delegați din tot județul Alba:
Pentru funcția de președinte, coordonator al organizației, a fost ales Corneliu Mureșan;
Pentru funcția de secretar executiv a fost aleasă Camelia Tomuș;
Pentru funcțiile de vicepreședinți ai organizației au fost aleși: Ioan Iulian Bunea, Adrian Zaharie, Adriana Borgoni Boghici, Adrian Nicolae Mihălțan, Călin Radu, Adrian Păștină și Ioan Matei.
De asemenea, delegații au votat și cei 20 de membri din Adunarea județeană a PES activists Alba. Organizația din Alba numără 360 de membri.
”Partidul Social Democrat este formațiunea politică care a generat consensul de la Snagov, ce a condus la aderarea României la Uniunea Europeană. Tot partidul nostru a finalizat negocierile de aderarea la UE. Astăzi suntem singura formațiune politică cu o structură dedicată politicii europene, PES activists România, prin care ne propunem să promovăm participarea la politica europeană. Împreună cu organizația PES activists din Alba vom continua să facem cunoscute doleanțele cetățenilor din Alba cu privire la Uniunea Europeană”, a spus Victor Negrescu, președintele PES activists România.
”PES activists este o organizație foarte activă, care reunește la nivel național 10.000 de membri. Prin aceste alegeri putem spune că am dat un refresh organizației și sper, de asemenea, ca echipa din Alba să fie una dintre cele mai dinamice din țară, iar colegii noștri să vină cu mai multe idei, proiecte și acțiuni pentru comunitate. Noua echipă de conducere este formată din oameni din zone diferite ale județului, care activează în domenii diferite”, a spus Corneliu Mureșan, noul președinte al PES activists Alba, recent ales președinte executiv al PSD Alba Iulia.
PES activists România este organizaţia în care membrii şi simpatizanţii de stânga din România pot activa direct la nivelul politicii europene prin intermediul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi reţelei de simpatizanţi existentă la nivelul tuturor ţărilor membre UE.
Pentru a deveni membru PES activists trebuie doar să fi interesat de teme europene şi să împărtăşeşti valorile stângii europene.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Modernizarea infrastructurii educaționale a două unități de învățământ din Abrud. Licitația de peste 600.000 de lei lansată pe SEAP
Modernizarea infrastructurii educaționale a două unități de învățământ din Abrud. Licitația de peste 600.000 de lei lansată pe SEAP Administrația orașului Abrud, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede modernizare infrastructurii educaționale a două unități de învățământ din oraș, respectiv liceul „Horea, Cloșca și Crișan ” Abrud și școala gimnazială „Avram […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților