VIDEO. Pe Autostrada A1, tronsonul Lugoj-Deva, a început să se asfalteze conexiunea cu nodul rutier Șoimuș
După o mini-vacanță de câteva zile, muncitorii de la firma românească UMB Spedition s-au întors, luni, pe șantierul lotului 4 de pe Autostrada A1, tronsonul Lugoj-Deva.
Astăzi, în jurul orei 13.00, la conexiunea dintre nodul rutier Șoimuș, pe un sens, era turnat asfalt, iar pe celălalt se așternea balast stabilizat, așa cum se poate observa în imagini. Pe vechea bretea temporară din nodul rutier se decoperta vechiul asfalt și se lucra la viitoarea bretea de coborâre de pe sensul de mers Deva – Ilia.
Celelalte trei bretele ale nodului rutier sunt deja asfaltate. Lucrările la care se concentrează acum antreprenorul sunt conexiunea cu viaductul din nodul rutier și breteaua de coborâre de care am amintit anterior.
Viitorul nod rutier Șoimuș va trebui redat circulației rutiere până în data de 15 noiembrie, dată la care se va relua traficul pe A1 de la Șoimuș până dincolo de Deva și termen care, având în vedere mobilizarea puternică a UMB, aproape sigur va fi respectat.
În așa-zisul ”Deal al Liliecilor”, care a dat multe bătăi de cap constructorului, se lucra în continuare la excavare, terasamentul nefiind adus încă la nivelul viitoarei autostrăzi. De asemenea, se ridicau zidurile de sprijin.
Alunecarea de teren încă nu a fost ”atacată” de către antreprenor, dar așa cum declară reprezentanții CNAIR acestea sunt uzuale când se sapă în versanți.
Chiar dacă reprezentanții CNAIR susțin în continuare că tot lotul, inclusiv Dealul Liliecilor, va fi terminat în acest an, apreciem că acest lucru ține de domeniul fantasticului și cel mai probabil va fi terminat doar anul viitor.
În mod aproape sigur, în 15 noiembrie, nodul rutier Șoimuș va fi terminat și se va putea relua traficul.
[nggallery id=6353]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Ninsorile abundente aduc vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă: Domeniul Schiabil Șureanu pregătește pârtiile pentru sezonul 2024-2025
FOTO | Ninsorile abundente aduc vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă: Domeniul Schiabil Șureanu pregătește pârtiile pentru sezonul 2024-2025 Ninsoarea abundentă din noaptea de 20 spre 21 noiembrie 2024 din zona munților Șureanu, vine cu vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Reprezentanții Domeniului Schiabil Șureanu au anunțat începerea pregătirii pârtiilor pentru sezonul 2024-2025. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentarii17 ore ago
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentarii6 ore ago
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentarii8 ore ago
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zilei3 zile ago
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată