Mircea Hava, reales președinte al Asociației Localităților și Zonelor de Istorie și Artă din România
La Adunarea Generală găzduită de Alba Iulia, Mircea Hava, reales președinte al Asociației Localităților și Zonelor de Istorie și Artă din România.
Alba Iulia a găzduit seminarul național „ALZIAR dedicat sărbătoririi Anului European al Patrimoniului Cultural” și Adunarea generală a Asociației Localităților și Zonelor de Istorie și de Artă din România (ALZIAR). Asociația reunește primării și consilii județene cu valoros patrimoniu istoric și cultural mobil și imobil, și specialiști în restaurare, conservare, promovare.
Scopul ei este acela de a contribui la o mai bună punere în valoare și promovare a acestui patrimoniu în scopul declarat al atragerii de vizitatori, al exploatării lui culturale și economice în folosul comunităților. Pe de altă parte se realizează și o conștientizare a valorilor moștenite, a tradițiilor, istoriei de către oamenii locului și de către vizitatori, un element vital al păstrării identității și al mândriei locale și naționale.
La Alba Iulia au fost prezentate câteva experiențe relevante de punere în valoare a unor obiective de patrimoniu cum sunt Complexul Muzeal Bistrița Năsăud, „Ținutul Zimbrului, singura zonă turistică din România inclusă în Top 100 destinații sustenabile din lume” (Piatra Neamț), posibilități de revitalizare a patrimoniului construit prin noi funcționalități…
Nicolaie Moldovan, administratorul public al municipiului Alba Iulia, a prezentat elementele proiectului Alba Iulia Smart City prin care se realizează promovarea patrimoniului prin metode moderne puse la dispoziție de noile tehnologii, iar președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, le-a spus oaspeților, luând ca exemplu experiența Consiliului Județean Alba cu proiectul de restaurare a Sălii Unirii, pentru care au trebuit trei ani pentru strângerea tuturor aprobărilor și avizelor, că trebuie să tragă cu toții, membrii asociației, un semnal de alarmă către aceste instituții care încurcă și întârzie lucrările, că timpul trece și monumentele istorice nu întineresc.
Gazda evenimentului și președintele ALZIAR, Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, a reiterat beneficiile pe care Alba Iulia le-a obținut prim promovarea patrimoniului, orașul nostru fiind deosebit de bogat în această privință, chiar dacă mai sunt încă obiective de restaurat, de pus în valoare, de promovat. În cadrul adunării generale a fost aleasă noua conducere a ALZIAR: Mircea Hava a fost reconfirmat președinte, iar vicepreședinți sunt arh. Adina Popescu, arhitectul șef al municipiului Sighișoara și Alexandru Câmpean – vicepreședintele Consiliului Județean Mureș.
Printre obiectivele de viitor ale ALZIAR este și crearea și certificarea unei rute culturale europene în care România să fie „vioara întâi”, fructificând astfel prezența în board-ul Institutului de Rute Culturale de la Luxembourg a doamnei Steliana Cojocariu de la Ministerul Turismului. Aceste rute culturale transnaționale, tematice, sunt extraordinar de importante pentru promovarea turismului cultural, dar și a unor produse tradiționale sau de origine. Alba Iulia este inclusă în Ruta Împăraților Romani, dar există încă vreo câteva propuneri de rute la care ar putea deveni parte și, la fel ca ea, și alte localități din județul Alba.
De exemplu, se propune Ruta Patrimoniului Medieval din România în care ar putea fi incluse din județul Alba, cetatea medievală din Alba Iulia, cetatea Aiudului, Sebeșului, Cetatea de Baltă sau cetatea de la Colțești, Ruta așezărilor geto-dace: Apoulon, Apulum, Singidava (Cugir), Roșia Montană, o rută a vinului în care să fie inclus Jidveiul etc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 29 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii