Rămâi conectat

Sport

Paul Muntean (Sportul Petrești) și Raul Mihălțan (Olimpia Aiud), cu 12 reușite, golgheterii Ligii a IV-a

Dan HENEGAR

Publicat

în

Doi jucători transferați în această vară, respectiv atacanții Paul Muntean (32 de ani, Sportul Petrești, venit de la Metalu Aiud) și Raul Mihălțan (39 de ani, Olimpia Aiud, ultima dată la Euro Șpring), sunt golgheterii Ligii a IV-a, după scurgerea a 10 runde din acest sezon.

Cei doi au înscris 12 goluri în această toamnă, devansându-l pe Coltor (Sportul Petrești), ce a rămas la cota “11”, la mare distanță în topul marcatorilor aflându-se Alin Câmpean (CS Zlatna) – 8 reușite și Darius Mihu (CIL Blaj) – cu 7 goluri. Era firesc, pe undeva, ca principalii realizatori să provină din efectivul liderului condus de Doru Oancea, echipă ce domină categoric stagiunea, cu cel mai bun golaveraj, 43-7, cea mai prolifică ofensivă și cea mai bună defensivă. Surpriza vine dinspre vârful echipei aiudene, experimentatul Raul Mihălțan, singurul care în actuala ediție a celui de-al 4-lea eșalon și-a trecut în cont o “manita” (5 goluri în jocul cu “lanterna roșie” Dacia Mihalț).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale pentru copii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, la Campionatele Naționale pentru copii 10 și 11 ai În ultimele două săptămâni înotătorii de la LPS Alba, la categoriile copii 10 si 11 ani, calificati la etapele finale ale Campionatelor Naționale, au luat startul în competițiile dedicate categoriei lor de vârstă. În bazinul din Brașov […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea