Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Trei drumuri cu impact turistic dintr-o comună din județul Alba vor fi modernizate. Investiție de aproape 14 milioane de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Trei drumuri cu impact turistic mare dintr-o comună din județul Alba vor fi modernizate. Investiție de aproape 14 milioane de lei.

Este vorba despre DC103 – Valea Inzelului, DC104 – Valea Poienii şi DC128 – Valea Uzei. În total, cele trei drumuri comunale au o lungime de 14,5 kilometri pe teritoriul comunei Rîmeţ, respectiv 5,2 km primul, 4,485 km al doilea şi 4,815 km al treilea.

În caietul de sarcini al licitaţiei care se derulează în prezent se susţine că necesitatea modernizării celor trei drumuri comunale este justificată de disconfortul produs de partea carosabilă care în cea mai mare parte este constituită din împietruiri neîntreţinute sau drum de pământ, circulaţia rutieră desfăşurându-se cu greutate, în perioadele ploaioase fiind, practic, imposibilă pentru autovehicule. Valea Inzelului are în total 10 km, dintre care 5,2 km pe teritoriul comunei Rîmeţ. Drumul se intersectează cu valea cu acelaşi nume în cinci locuri diferite, tarversarea făcându-se prin vad, în aceste zone urmând a fi construite poduri.

Valea Poienii face legătura cu DN75, pe teritoriul comunei Sălciua. Lungimea drumului este de 13,5 km, dintre care 4,485 km sunt la Rîmeţ. Şi în acest caz, starea drumului este total improprie circulaţiei auto. Pentru ca accesul dinspre comuna Sălciua să se realizeze în condiţii normale va fi nevoie şi de un proiect privind modernizarea părţii de drum care aparţine acestei comune. Pe drumul de pe Valea Uzei se remarcă lipsa în totalitatre a oricăror lucrări de colectare şi evacuare a apelor pluviale din zoan drumului, nu există şanţuri iar podeţele tubulare existente sunt colmatate şi subdimensionate. Drumul traversează râul Geoagiu prin intermediul unui pod de 12 meetri lungime care va fi, de asemenea, reparat.

Prin modernizarea drumurilor comunale din Rîmeţ vor fi atinse câteva obiective de interes local cum ar fi: reducerea timpilor de călătorie, derzvoltarea zonei, dezvoltarea turismului, reducerea costurilor de transport marfă şi călători, reducerea timpilor de intervenşie pentru cazuri speciale, asigurarea unor condiţii superioare de siguranţă în circulaţie. Fondurile financiare pentru finanţarea lucrărilor provin din programul guvernamental PNDL II. Ofertele operatorilor interesaţi de proiect pot din depuse până miercuri, 17 octombrie 2018.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea