În 19 octombrie: Racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul va fi adusă la Alba Iulia, cu prilejul sărbătorii Sfinților Mărturisitori Ardeleni
În data de 21 octombrie, Biserica noastră face pomenirea de peste an a Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea, a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, cunoscuți ca Sfinții Mărturisitori Ardeleni. Cu acest prilej, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei va fi îmbrăcată în haină de sărbătoare, aducând cuvenitul omagiu de venerație acestor atleți ai lui Hristos, care, în secolul al XVIII-lea, cu dârzenie și jertfelnicie, au apărat Ortodoxia și ființa neamului românesc.
Frumusețea sărbătorii din acest an va fi sporită de prezența, în Catedrala arhiepiscopală, a moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, grabnic ajutător în primejdii, precum și râvnitor al dreptei credințe. De asemenea, Sfântul Grigorie, a cărui moaște se află la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea, este recunoscut de către creștinii drepslăvitori ca fiind mare tămăduitor de boli, puternic ocrotitor și păzitor împotriva secetei, a focului și a năvălitorilor răuvoitori, dar și ajutător generos al tuturor celor care îl cinstesc după vrednicie.
Racla cu sfintele moaște va poposi la Catedrala Reîntregirii, vineri, 19 octombrie, în jurul orei 16.30, și va rămâne spre închinare până luni dimineața. Pentru a profita de harul evenimentului sacru și de sfințenia prețiosului odor, vă invităm cu dragă inimă să veniți la această sărbătoare și să gustați din izvorul minunilor, ce se revarsă abundent prin acești iubiți sfinți ai creștinătății, prieteni ai lui Hristos (cf. In. 15, 14) și „casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2, 19).
*Vineri, 19 octombrie
– ora 16.30 – Primirea delegației ce va însoți racla cu moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, în fața clopotniței Catedralei arhiepiscopale;
– ora 16.45 – Procesiune cu sfintele moaște în jurul Ansamblului Catedralei arhiepiscopale;
– ora 17.00 – Vecernia mare, urmată de Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul;
*Sâmbătă, 20 octombrie
– ora 8.00 – Utrenia și Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul;
– ora 9.30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
– ora 11.30 – Parastas de obște pentru cei adormiți;
– ora 18.00 – Vecernia mare cu Litie și Utrenia;
*Duminică, 21 octombrie
– ora 9.00 – Acatistul Sfinților Mărturisitori Ardeleni;
– ora 10.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor arhieresc;
– ora 18.00 – Vecernia şi Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul;
*Luni, 22 octombrie
– ora 7.00 – Utrenia;
– ora 8.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
– ora 10.00 – Ieşirea în procesiune şi plecarea raclei cu cinstitele moaşte ale Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul
Pr. Oliviu Botoi, consilier eparhial, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii