Carburanţi mai scumpi cu cel puţin 10 bani pe litru de la 1 ianuarie, din cauza creşterii componentei bio
Românii vor avea parte de o nouă scumpire, la începutul anului viitor, din cauza intrării în vigoare a legii care creşte componenta de biocombustibil din carburanţi.
Guvernul va impune, de la 1 ianuarie 2019, carburanţi cu un conţinut ridicat de biocombustibil, măsură care trebuia să intre în vigoare încă de la începutul acestui an, dar care a fost amânată. De atunci, benzina va trebui să conţină bioetanol în proporţie de 8%, faţă de 4,5% cât este acum, iar motorina 6,5% biodiesel, faţă de 5% cât este acum.
România a amânat cu un an introducerea acestei prevederi, dar, potrivit unor surse apropiate situaţiei, de la 1 ianuarie vor intra în vigoare noile praguri. Un proiect de ordonanţă de urgenţă pe această temă a fost deja redactat la jumătatea anului.
Amânarea nu prea mai este posibilă şi din cauza faptului că împotriva României şi a altor opt state membre Comisia Europeană a demerat procedurile de infringement pentru că nu au transpus în legislaţia naţională directiva europeană privind calitatea benzinei şi motorinei.
Sursele noastre spun că, în medie, efectul creşterii componentei bio în benzină şi motorină se traduce într-un plus de 30-40 de dolari pe tonă, ceea ce înseamnă, grosier, o scumpire de cel puţin 10 bani pe litru, la pompă.
Cauzele sunt multiple. Unele ţin de preţul mai mare al componentei bio. De exemplu, în cazul motorinei trebuie substituit carburant care are o cotaţie de piaţă de 730 de dolari pe tonă cu biodiesel care costă circa 1.200 de dolari. La benzină, unde creşterea procentuală a componentei bio este şi mai mare, vor fi costuri inclusiv pentru adaptarea procesului de fabricaţie, mai ales că noul amestec benzină-etanol în aceste procente pare a nu fi compatibil cu toate motoarele.
Astfel, în cazul în care conținutul de etanol din benzină depășește valoarea de 5% în volum sau conținutul de oxigen din benzină depășește 2,7% m/m, la pompele de alimentare va fi inclus și următorul text de avertizare: «Atenție! Verificați compatibilitatea motorului autovehiculului dumneavoastră cu acest amestec de carburant», după cum scrie în Ordonanţa de Urgenţă.
La motorină, avertismentul apare dacă se depăşeşte pragul 7% componentă bio.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii