Proiectul de lege privind parteneriatul civil: Cuplurile homosexuale nu vor avea dreptul să adopte copii. Alte prevederi
Proiectul de lege privind parteneriatul civil a apărut în sfârşit și urmează să fie dezbătut de Parlament. Cuplurile gay care vor trăi în parteneriat civil nu vor avea dreptul să adopte copii. În cazul cuplurilor heterosexuale, nu este foarte clar dacă interdicţia li se aplică. Spre deosebire de căsătorie, parteneriatul civil se va încheia în faţa unui notar public.
„Parteneriatul civil reprezintă asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de acelaşi sex în scopul organizării şi protejării vieţii lor comune ca viaţă de familie” – scrie în proiectul de lege privind parteneriatul civil. Acesta va putea fi încheiat în anumite condiţii.
Propunerea prevede că parteneriatul civil se încheie în scris în faţa unui notar public, iar fiecare partener îşi păstrează numele avut înainte.
Pentru cuplurile hetero sau homosexuale, proiectul de lege vine cu drepturi ca într-o căsătorie.
Textul de lege prevede însă că partenerii de acelaşi sex nu au dreptul la adopţie, împreună sau separat.
Cuplurile care au încheiat parteneriate civile pe teritoriul altor state beneficiază de recunoaşterea statutului lor pe teritoriul României şi de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cuplurile care au încheiat un parteneriat civil în România. În cazul persoanelor de acelaşi sex care s-au căsătorit legal pe teritoriul altor state, acestea beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile pe care le au cuplurile de acelaşi sex care au încheiat un parteneriat civil în România.
Sursa: stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii