Deputat PNL Sorin Bumb: ”Dragnea își plătește libertatea cu gazele din Marea Neagră” – declarație politică
În timp ce dumneavoastră sunteți ocupați să dezbateți dacă e bine sau nu să mergeți la referendum sau în ce fel să votați, întâiul patriot cu mustață al țării tocmai a început o serie de negocieri dure pe legea privind exploatarea gazelor din Marea Neagră. După ce, în vară, Dragnea ne spunea că gazul este avuția noastră națională și este inadmisibil ca străinii cei lacomi să ni-l exploateze, a dat totuși o lege care nu avea nicio legătură cu aceste declarații și pe care președintele Iohannis a refuzat să o promulge, tocmai pentru că era foarte proastă.
Legea s-a întors la parlament pentru reexaminare și aici ce să vezi? Senatorii PSD au propus o serie de amendamente, care au și fost aprobate, prin care firmele ce vor exploata gaze în Marea Neagră primesc o serie de înlesniri, mai favorabile chiar decât ceruseră în prima negociere.
După ce Dragnea a primit vizita “licuriciului” și termenul din dosarul său a fost stabilit peste mai puțin de două săptămâni, acesta a devenit brusc prietenul companiilor străine, acordându-le acestora toate înlesnirile cerute. În fapt, ceea ce s-a petrecut, a fost doar o negociere pentru ca domnul Dragnea să scape basma curată, dând la schimb avuția țării, la fel cum au făcut și înaintașii din partidul său în anii tulburi de după revoluție.
Eu sunt categoric pentru realizarea acestor exploatări, mai ales că România va beneficia de bani de pe urma acestor rezerve doar dacă ele sunt exploatate. Nu sunt însă de acord ca românii să fie înșelați și să se aleagă cu praful de pe tobă în timp ce geniul din Teleorman și gașca lui se vor plutea retrage liniștiti la Belina să-și numere milioanele furate, aflate prin te miri ce conturi off-shore.
Ne aflăm însă exact în situația țărilor bananiere, unde un satrap instalat în fruntea țării negociază după bunul plac cine exploatează petrol sau diamante. Prin modificările aduse legii de către PSD, România este sărăcită de resurse fără să primească nimic în schimb.
Practic, prin modificările aduse legii, PSD a dictat ca regimul fiscal aplicabil acestor exploatări să rămână același cu cel de acum pentru o perioadă de 30+15 ani, în condițiile în care prețul gazelor crește de la lună la lună. Normal ar fi fost ca o renegociere să aibă loc după 10 ani. În plus, prevederea PSD ca firmele ce exploatează să-și poată deduce investițiile realizate în cotă de maxim 60% din impozitul pe venitul suplimentar total, face ca aceste firme să nu plătească nimic la bugetul de stat pentru o perioadă de minim 10 ani. Normal ar fi fost ca deducerea să vizeze 60% din impozitul pe venitul suplimentar anual și atunci și România ar fi beneficiat de fonduri la buget.
Personal am propus și un amendament prin care sumele încasate din redevențe și impozitul pe veniturile suplimentare să fie folosite doar pentru finanțarea de noi rețele de gaze, realizate în localitățile din România, prin care cetățenii să poată avea un beneficiu direct de pe urma acestor resurse.
Iată deci că Dragnea face pe patriotul la televizor urmărind un scop cât se poate de personal iar toată ura cu care acesta lovește în ciocoi este doar teatru ieftin care să-i ofere o marjă cât mai mare de negociere pentru interesul său și al găștii care îl înconjoară.
Sorin Ioan BUMB, deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 31 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii