Ministrul Afacerilor Interne atrage atenția că există un deficit de personal în sistem
Aproape 600 de tineri care au promovat examenul de admitere la Academia de Poliţie au depus, vineri, jurământul militar, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne. Carmen Dan a atras atenţia că există un deficit de personal în sistem.
„Începem anul universitar în forţă, cu una dintre cele mai mari promoţii – avem 580 de studenţi şi în primul semestru al acestui an au venit în rândurile noastre aproximativ 3.000 de absolvenţi, în luna noiembrie, mai aşteptăm să termine şcolile ministerului încă 2.800 de oameni care vor reîntregi marea familie a ministerului. Cu toate acestea, avem încă un deficit, cel mai mare fiind în Poliţie, undeva la 16%, Jandarmerie – 9%, Pompieri – 10%, însă suntem foarte determinaţi să acoperim acest deficit în continuare”, a declarat Carmen Dan.
Ea a precizat că strategia de recuperare a deficitului este conform calendarului, iar la finalizarea termenului preconizat se va putea spune că nevoia de personal din cadrul ministerului a fost acoperită într-un timp eficient, cu oameni bine pregătiţi.
Seria 2018 este formată din aproximativ 400 de băieţi şi 200 de fete, studenţi la specializările Drept, Poliţie, Jandarmi, Pompieri, Poliţie de frontieră şi Penitenciare.
Cea mai mare medie de admitere de anul acesta a fost 10, obţinută de un candidat înscris pentru locurile la Pompieri.
Cinci dintre cei mai noi studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” sunt elevi olimpici naţionali la Limba spaniolă, Istorie, Limba rusă şi Limba franceză.
Alţi cinci studenţi beneficiază de prevederile Ordinului de Ministru privind şcolarizarea în unităţile de învăţământ ale MAI a copiilor angajaţilor răniţi sau decedaţi în misiune.
De asemenea, 25 dintre studenţii care au promovat anul acesta examenul de admitere la Academia de Poliţie provin din rândul minorităţilor naţionale.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Sute de persoane și mașini verificate de polițiștii și jandarmii din Alba, în două zile: Amenzi de peste 93.000 de lei și 16 permise reținute
Sute de persoane și mașini verificate de polițiștii și jandarmii din Alba, în două zile: Amenzi de peste 93.000 de lei și 16 permise reținute În perioada 26-27 aprilie 2024, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 15 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană