Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Legea privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice ar putea fi modificată. Ce se va întâmpla cu protestele

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Ministrul de Interne, Carmen Dan, consideră că este necesară actualizarea Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, astfel încât orice misiune a structurilor statului să nu mai poată fi vreodată pusă sub semnul îndoielii.

Ministrul Carmen Dan a fost audiată în Comisia de apărare din Senat pe tema protestului din 10 august. Membrii PSD au declarat susținere totală pentru Jandarmerie, considerând legală intervenția lor din 10 august.

„Cred că este necesar să se intervină legislativ, în aşa fel încât să putem aduce în actualitate o lege din 1991. Şi eu, ca ministru, îmi asum acest demers. Sper ca ulterior, odată ce această propunere, iniţiativă legislativă ajunge în Parlament, să dezbatem împreună în aşa fel încât să fie un act care să servească cu totul realităţilor curente. Şi cred că da, trebuie să ne uităm foarte atent pe tot ce înseamnă legislaţie şi să facem demersurile legale în aşa fel încât orice intervenţie şi orice misiune a structurilor statului să nu mai poată fi vreodată pusă sub semnul îndoielii”, a declarat Carmen Dan, la Comisia de apărare a Senatului.

Ministrul a susţinut că în data de 10 august intervenţia Jandarmeriei a fost doar în sensul asigurării ordinii publice.

„De un an şi opt luni, Jandarmeria Română gestionează genul acesta de manifestaţii publice, aducând în prim plan acea componentă de dialog şi comunicare pe care o are Jandarmeria, şi asta plecând de la faptul că (…) acel caracter de spontaneitate reglementat dă naştere la foarte multe interpretări. Şi cred că suntem cu toţii de acord că nu mai putem vorbi de spontaneitate atunci când avem organizarea acestor activităţi de protest online. (…)

Nu poţi spune despre o instituţie a statului că a fost violentă când, de un an şi opt luni, în condiţiile acestor prevederi legale, gestionează aceste adunări, făcând tot ce stă în puterea acestei instituţii pentru ca aceste proteste să nu degenereze. Şi până la momentul 10 august a acţionat cu multă maturitate şi chiar în data de 10 august noi am făcut dovada că intervenţia Jandarmeriei a fost doar în sensul asigurării ordinii publice, nu a restabilirii, pentru că, aşa cum am precizat, jandarmii au venit pentru asigurarea dispozitivului de ordine publică, nu îmbrăcaţi în echipamentul de intervenţie.

Şi această intervenţie s-a desfăşurat gradual, până la momentul în care ne-am aflat sub incidenţa prevederilor articolului 19, alin. 2, care dispune în sensul reacţiei în forţă, în condiţiile în care avem create condiţiile atentării la integritatea corporală a forţelor de ordine şi a manifestanţilor”, a explicat Carmen Dan.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea