Accident la Răhău: Un bărbat din Sebeș, cu ”alcool la bord”, a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat într-un stâlp. Un pasager de 65 de ani a fost rănit
La data de 25.09.2018, în jurul orei 17.00, poliţiştii din Sebeş au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe raza localităţii Răhău, în apropiere de intersecţia cu DN 1.
Un bărbat de 54 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un stâlp.
În urma accidentului, un bărbat de 65 de ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii