Afacerile și profitul transportatorului de marfă Oprean din Sebeș, mai mari în 2017 decât anul precedent
Cifră de afaceri de 74,3 mil. lei (16,3 mil. euro) pentru transportatorul de marfă Oprean din Sebeş, judeţul Alba, controlat de antreprenorul Ioan Oprean, mai mult cu 16% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.
Compania a avut anul trecut un profit net de peste 1,9 mil. lei (420.000 de euro), în creştere cu 20% faţă de anul precedent, şi un număr mediu de 201 angajaţi, potrivit datelor publice.
Oprean a început să transporte marfă în anul 1994 cu două autocamioane, primele curse fiind efectuate între Sebeş şi Chişinău.
Parcul auto al companiei cuprinde peste 100 de camioane, de mic şi mare tonaj, iar printre clienţii Oprean se numără Hugo Boss, Benetton sau H&M.
În vara anului trecut, antreprenorul Ioan Oprean a cumpărat dealerul Mercedes-Benz din Vâlcea de la omul de afaceri Marinică Potop, proprietarul fabricii de vopsele şi lacuri Sarcom, valoarea tranzacţiei fiind estimată la câteva milioane de euro.
În prezent, 90% din transportul rutier extern este realizat de firmele româneşti în spaţiul comunitar, în timp ce doar 10% este către spaţiul extracomunitar. Conform datelor Eurostat, transportul intracomunitar operat de transportatorii români (în tone) a fost în creştere începând cu anul 2008 şi s-a dublat în perioada 2012-2013.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii