Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Apare o nouă Sărbătoare în calendar: 25 septembrie ar putea deveni “Ziua Dăruirii”. Proiectul a trecut de Senat şi va ajunge la Camera Deputaţilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
Propunerea legislativă a social-democratului Niculae Bădălău a fost adoptată de către plenul Senatului. Astfel, 25 septembrie ar putea deveni “Ziua Dăruirii” dacă proiectul va fi votat şi în Camera Deputaţilor. Pe 25 septembrie, dacă proiectul va deveni lege, ar urma să se organizeze în România programe şi manifestări culturale, educative, artistice, de voluntariat.PSD-istul Bădălău a explicat în expunerea de motive, pe care a deschis-o cu un citat din Blaise Pascal, că a dărui înseamnă a adopta în comportamentul tău prezumţia de solidaritate cu ceilalţi oameni. El s-a inspirat de ziua lansată în SUA în 2012, „GivingTuesday”. Proiectul senatorului social-democrat a trecut cu 58 voturi „pentru”, 20 împotrivă şi 11 abţineri.
„Scopul promovării acestei iniţiative legislative este acela de a creşte repsonsabilitatea cetăţenilor de toate vârstele, de a servi toate segmentele societăţii, de a contribui la o moştenire culturală care trebuie amplificată, de a încuraja generozitatea şi implicarea socială prin instituirea unei Zile a dăruirii”, spune Bădălău în expunerea de motive.

„Dăruirea este, înainte de toate, un act profund şi personal, izvorât dintr-o nevoie umană, aceea de a fi bun, generos: a de oferi celuilalt, de a te simţi împlinit, de a-i contamina pe alţii de bucuria vieţii. A dărui din inimă, a participa la ceva anume, a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva, poate însemna şi a simţi că faci parte dintr-o comunitate pe care vrei să o faci un loc mai bun şi mai frumos, a contribui la o activitate nobilă, valoroasă”, mai spune senatorul PSD.

Sursa: capital.ro

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei Legislația rutieră devine tot mai riguroasă, iar Poliția Rutieră a început să monitorizeze mai atent comportamentul conducătorilor auto pe șosele, în special în perioadele cu trafic intens, cum ar fi sărbătorile. Un detaliu frecvent ignorat de șoferii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea