Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

FOTO/ Vânatorii și pescarii din Alba s-au întâlnit la Hăpria pentru a pregăti bucate vânătorești la ceaun

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Peste 150 de vânători și pescari aparținând cluburilor Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Cugir, Câmpeni, Aiud – Ocna Mureș și Blaj, au pus sâmbătă, în cui, armele de vânătoare și uneltele de pescuit și s-au apucat să-și dovedească calitățile de bucătari.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Întâlnirea a avut loc la Hăpria, într-un cadru natural deosebit, unde s-au întins mese îmbelșugate cu preparate din carne de mistreț, căprior, cerb lopătar și prepeliță, amestecate cu legume, toate pregătite la ceaun. Cheful vânătoresc asortat cu mâncăruri care mai de care mai delicioase, cu licori fine și povești vânătorești, s-a prelungit mult și bine, dăruindu-le participanților o zi de neuitat.

Potrivit președintelui AJVPS Alba, Vasile Bucur, vânătorii cu cele mai bune preparate la ceaun, vor fi premiați de organizatori. După cum ne spunea Liviu Bulbucan, președintele Clubului din Cugir al VPS, evenimentul dedicat vânătorilor şi pescarilor dornici să îşi arate priceperea şi la cratiță a ajuns la cea de-a şasea ediție. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

800.000 de lei daune către ANAF pentru 4 aparate de „păcănele” aflate ilegal într-un bar din Abrud

Unirea Ziarul

Publicat

în

800.000 de lei daune către ANAF pentru 4 aparate de „păcănele” aflate ilegal într-un bar din Abrud Bărbatul care a organizat într-un bar din orașul Abrud activităţi de jocuri de noroc, fără a deţine licenţă sau autorizaţie, a fost obligat, definitiv, să achite suma de 800.000 de lei la bugetul de stat. Singura modificare survenită […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea