Deputat Sorin Bumb, PNL Alba: ”În timp ce școlile se dărâmă, PSD pregătește un proiect de 45 de milioane de euro pentru a le dota cu internet wireless”
Începutul școlii, în acest an, vine cu o premieră absolută: PSD a decis să investească masiv în infrastructură școlară și pregătește peste 200 de milioane de lei, în principal din fonduri europene, pentru modernizarea condițiilor în care învață elevii de gimnaziu din România. Un număr de 4.500 de școli din România vor beneficia de pe urma acestui proiect, urmând să le asigure condiții mai bune de învățământ elevilor din ciclul gimnazial.
Să nu vă imaginați însă că acești bani vor fi investiți în reabilitări de școli, ca tavanele să nu mai cadă în capul elevilor, sau în construirea de grupuri sociale, ca elevii să numai fie nevoiți să meargă tot la buda fără apă din fundul curții. Nici măcar mobilier școlar nu se va lua din acești bani, ci copiii vor învăța tot în bancile în care au învățat și părinții lor. Școala va începe și în acest an tot în condiții dezastruoase, în clădiri coșcovite, cu risc seismic, fără autorizații sanitare și de incendiu, dar care vor avea internet wiereless! La asta se referă proiectul de care vorbeam mai sus: la montarea a 20.000 de routere wireless în școli, astfel ca elevii să se poată bucura de internet fără fire.
Dincolo de absurdul situației, în care multe școli nu au apă dar vor avea internet wireless, proiectul este o nouă schemă de fraudat bani europeni pentru partid. La un simplu calcul se poate vedea că montarea unui astfel de echipament ar urma să coste undeva în jur de 2.000 de euro. Asta în condițiile în care, o simplă căutare pe site-urile de profil arată că cel mai scump echipament de acest gen nu ajunge nici măcar la 2.000 de lei, iar instalarea sa înseamnă că trebuie băgat în priză și cuplat la cablul de internet al școlii. Sau poate că sunt foarte scumpe cursurile prevăzute în proiect, prin care vor fi instruite cele 54 de persoane care ar urma să administreze și să utilizeze această infrastructură… Sau poate aceste echipamente vin cu un soft special preinstalat, care sună alarma în cancelarie când se termină cocenii la buda din fundul curții…
Iată cum după cardul național de sănătate, sistemul informatic APIA și alte mega-rateuri ce poartă umbra lui Ghiță, PSD mai lansează o super-ofertă pentru membrii de partid.
Probabil vor înțelege acum și părinții revoltați că PSD închide școlile, precum este și cazul școlii din Micești, de ce Ministerul Educației nu mai are bani și trebuie să facă economii. Pentru că trebuie să bage internet wireless în școli și pentru că trebuie să retipărească cele peste 1,6 milioane de manuale de geografie, istorie și biologie pe care le-a tipărit cu niște greșeli de neimaginat.
Între timp, tot PSD ne oferă și modelele de succes pentru finanțarea educației. O școală dintr-o comună cu primar PSD din Vaslui este închiriată pentru diferite ocazii: nunți, botezuri, parastase și alte evenimente “educative”.
Sorin Ioan BUMB, deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii