Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar la 7 luni a fost de 11,9 miliarde de lei – 1,26% din PIB
Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 11,9 miliarde de lei, respectiv 1,26% din PIB, arată un comunicat transmis joi de Ministerul Finanţelor.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 160,8 miliarde de lei, reprezentând 17% din PIB, sunt cu 13,9% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
„Se înregistrează creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+37,5%) şi din veniturile nefiscale (+20,7%). Începând cu luna februarie încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile nefiscale au fost influenţate pozitiv în luna iulie de încasările din dividende”, precizează Finanţele.
În luna iulie 2018 se constantă o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA. Astfel, acestea au crescut cu 35,9% faţă de realizările aceleiaşi luni din 2017, ajungând la o valoare de 31,9 miliarde de lei pe primele şapte luni ale anului în curs, ceea ce reprezintă o creştere cu 9,8% faţă de perioada similară a anului precedent. Veniturile din accize au fost în sumă de 15,6 miliarde de lei (1,7% din PIB) cu 9,2% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 22,7% „pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018”, mai arată Ministerul Finanţelor.
De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 32% faţă de aceeaşi perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi „ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule”.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 7,6 miliarde de lei cu 16,7% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeaşi perioadă.
De cealaltă parte, cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 172,8 miliarde de lei, cu 18% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
„Cheltuielile de personal sunt cu 25,1% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, explică ministerul.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare.
Subvenţiile sunt mai mari cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Dobânzile sunt cu 20% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând 0,9% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 13,1%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 de lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1.100 de lei, de creşterea nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 la 640 de lei, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 10,9 miliarde de lei, cu 29,8% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a mai comunicat Ministerul Finanţelor.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii