Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Noul proces-verbal de constatare a amenzilor de circulaţie. Află ce rubrici şi ce menţiuni va conţine

Mondoc Adriana

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică modelul noului proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, care cuprinde mai puține rubrici și mențiuni faţă de formularul actual. Schimbările survin ca urmare a modificărilor aduse de OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin Legea nr. 203/2018, începând cu data de 24 august 2018.

Noul proces-verbal nu mai cuprinde mențiuni cu privire la comunicarea înștiințării de plată, deoarece, potrivit modificărilor legislative susmenționate, procesul-verbal de constatare a contravenției este titlu de creanță și înștiințare de plată.

Totodată, au fost adăugate mențiuni cu privire la posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege (termenul anterior era de 48 de ore).

De asemenea, a fost introdusă posibilitatea aplicării sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, mențiune adăugată în urma Deciziei ÎCCJ nr. 8/2018:

“În interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat și a temeiului juridic este sancționată cu nulitatea relativă parțială a procesului-verbal, condiționată de producerea unei vătămari care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reținerea permisului de conducere.”

După perioada de dezbatere publică, proiectul va fi adoptat de MAI și publicat în Monitorul Oficial, dar va intra în vigoare la 60 de zile după publicare. Termenul de 2 luni a fost dat pentru necesitatea tipăririi și distribuirii noilor formulare tuturor structurilor competente de control.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea