Al XXV-lea Congres al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR) îşi desfăşoară lucrările la Alba Iulia, în perioada 22-24 august
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR) îşi desfăşoară lucrările celui de al XXV-lea Congres, la Alba Iulia, în zilele de 22-24 august.
La eveniment participă peste 200 de persoane, foşti deţinuţi politici, deportaţi şi urmaşi ai acestora, din toată ţara. Lucrările Congresului se vor desfăşura în Aula Mare a Universităţii “1 Decemnbrie 1918” din Alba Iulia.
În program sunt prevăzute luări de cuvânt ale invitaţilor şi citirea unor mesaje, a prezentării dării de seamă a preşedintelui, a rapoartelor comisiei de cenzori şi de gestiune, precum şi a diverse problşeme ridicate de participanţi.
În cadrul evenimentului, AFDPR, împreună cu Primăria Alba Iulia, organizează joi, de la ora 12.30, la Monumentul Rezistentei Anticomuniste din fața Bisericii Platoul Romanilor II, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, reînhumarea rămășițelor pământești ale celor 10 luptători anticomuniști, îngropați după execuții sumare pe raza județului Alba.
Dintre invitaţi şi-a anunţat participarea fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 6 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918