O monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Emil Racoviță va fi lansată de Banca Națională a României
Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Emil Racoviţă, a transmis banca într-un comunicat de presă.
Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru monedă din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 360 lei.
Moneda are o valoare nominală de 10 lei, este din argint, are forma rotundă, diametrul de 37 mm, greutate de 31,103 game şi cant zimţat.
Aversul monedei redă o compoziţie care cuprinde, în prim-plan, o imagine de epocă din timpul expediţiei antarctice a navei Belgica şi inscripţia, Expediţia navei BELGICA, iar în plan secund, o imagine parţială a Institutului de Speologie de la Cluj, fondat de Emil Racoviţă, inscripţia în arc de cerc „ROMÂNIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2018”.
Reversul monedei prezintă portretul lui Emil Racoviţa, inscripţia în arc de cerc „EMIL RACOVIŢA” şi anii între care a trăit, „1868”, „1947”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint. Monedele din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Emil Racoviţă au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 8 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 13 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 29 de minute
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri