FOTO, VIDEO. CNIAR speră să deschidă circulația pe cei 29 de km din Autostrada Sebeș-Turda în această seară. OFICIAL: Estimăm că la 20.30, pe ambele loturi
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) speră să deschidă circulația pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, care însumează aproape 29 de kilometri, în această seară, după ce tronsoanele au fost recepționate.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat, luni, pentru ziarulunirea.ro, că a fost recepționat și lotul 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda și mai este nevoie ca polițiștii să dea dispoziție de deschidere.
”S-a recepționat și lotul 3 și, în scurt timp, în seara aceasta, sperăm să dăm drumul la circulație. E cert că vrem să dăm drumul circulației în această seară dar nu știm la ce oră. Estimăm că la 20.30, pe ambele loturi”, a spus Alin Șerbănescu.
Întrebat dacă mâine sigur se va circula pe autostradă, acesta a răspuns: ”Clar. Mai trebuie să ne armonizăm punctul de vedere cu poliția, poliția să dea dispoziție de deschidere, iar apoi cetățenii să-și manifeste dorința de a intra pe autostradă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Întrebat, de asemenea, dacă nu au existat neconformități pe lotul 3, Șerbănescu a spus că ”au fost îndeplinite criteriile de calitate cerute de CNAIR, conform normativelor”.
Lotul 4 a fost recepționat tot astăzi, la prânz.
La începutul anului, pe lotul 3 s-a mai făcut o inspecţie tehnică în vederea recepţiei, însă CNAIR a constatat probleme legate de aderenţă, planeitate şi grosime a asfaltului, acestea fiind remediate.
Pe loturile 1 şi 2 s-a lucrat mai încet, acestea sunt în execuţie de trei ani, iar stadiul fizic este de aproape 50%.
Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj.
Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.
[nggallery id=5965]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii