Răzvan Fetița, golgheterul Performanței Ighiu, a semnat cu CNS Cetate Deva!
Răzvan Fetița, golgheterul Performanței Ighiu în stagiunea precedentă, cu 13 reușite, a părăsit județul Alba, semnând cu o altă divizionară terță, CNS Cetate Deva. Fotbalistul în vârstă de 26 ani, care în iarnă a fost curtat și de “U” Cluj, echipă promovată în Liga a 2-a, a profitat de problemele existente în curtea grupării ighiene, pe care a părăsit-o din postura de liber de contract, după 3 ani.
Considerat o țintă atractivă pe piața transferurilor, Fetița era la un moment dat în negocieri cu Unirea Alba Iulia, dar, din diverse motive, mutarea nu s-a mai produs, deși câțiva dintre foștii săi coechipieri (Sporea, Petruse, Szigmond) au ajuns săptămâna trecută sub comanda lui Adrian Bicheși, prin implicarea lui Armando Popescu la Unirea. “Mă bucur că am luat decizia și am semnat cu o echipă pe măsura așteptărilor mele, care pune pe primul plan jucătorii, și sper ca la Deva să îmi îndeplinesc obiectivele. Sunt dezamăgit de formațiile din Alba: multe controverse și puțin profesionalism”, a declarat jucătorul ce poate acoperi mai multe posturi din linia mediană (“săgețile” declarative sunt evidente).
La Deva este un fost coechipier al său de la Performanța, atacantul Romică David, ce a plecat vara trecută de la Industria Galda. Conform ultimelor informații, CNS Cetate Deva va fi colegă cu Metalurgistul Cugir și, Performanța Ighiu, dacă va continua, în Seria a 4-a a Ligii a 3-a, ediția 2018-2019.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan