Bătaie în restaurantul Panini din Alba Iulia: Un tânăr, agresat de cinci persoane, a lovit cu briceagul în zona inimii, fiind cercetat pentru tentativă de omor
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 26.07.2018, punerea în mișcare a acțiunii penale, împotriva inculpatului D.F.A. în vârstă de 25 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi folosire fără drept de obiecte periculoase.
Prin ordonanța din data de 26.07.2018 s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, constând în aceea că, în noaptea de 25/26.07.2018, în jurul orelor 02,30, în timp ce se aflau în localul PANINI din Alba Iulia, numiţii D.F.A., R.I.F. şi M.C.I. au fost implicaţi într-o altercaţie în urma căreia toţi au suferit leziuni corporale.
Prin ordonanţa din data de 26.07.2018 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
La data de 26.07.2018, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin.1 C.pen., în infracțiunile de omor în forma tentativei prev. de art. 32 alin.1 rap. la art.188 alin.1 C.pen., port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. 1 C.pen., tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 C.pen. şi lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 C.pen.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 25/26.07.2018, în incinta localului Panini din municipiul Alba Iulia, a avut loc o altercaţie între inculpatul D.F.A., persoanele vătămată M.C.I. şi R.I.F., precum şi numiţii O.I.B., B.A.C. şi M.V.G., iar, în timp ce inculpatul era agresat de cele cinci persoane anterior menţionate, acesta l-a lovit cu un briceag în zona precordială pe M.C.I., cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, precum şi pe R.I.F., cauzându-i leziuni superficiale. Inculpatul a suferit, de asemenea, leziuni traumatice, produse prin lovire cu şi de corpuri dure.
Prin ordonanţa procurorului din data de 26.07.2018, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul D.F.A., pe o perioadă de 60 de zile, pe perioada măsurii preventive, inculpatul având şi obligaţia de a nu comunica cu persoanele vătămate şi martorii.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba continuă cercetările în cauză, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii sau luării unor măsuri preventive, activitate care nu poate, sub nici o formă, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii