Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în 5 august, în Transilvania și la munte. ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru perioada 23 iulie-5 august, publicată luni, arată că vremea va fi răcoroasă în această săptămână la nivelul întregii ţări, însă spre sfârşitul lunii iulie regimul termic va urca spre normalul perioadei, iar temperaturile vor atinge 31 de grade Celsius în majoritatea regiunilor.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni, însă acestea vor fi mai intense şi mai frecvente în primele zile ale intervalului.

În Transilvania, în primele două zile ale intervalului de prognoză vremea va fi răcoroasă, cu medii termice regionale diurne de aproximativ 25 de grade. Din 25 iulie, va avea loc o uşoară şi treptată încălzire, astfel încât pe 28 şi 29 iulie se vor atinge valori medii de 27 – 28 de grade Celsius. În intervalul 30 iulie – 5 august, când vremea se va apropia de normal din punct de vedere termic, media maximelor va fi de 29 de grade. Temperaturile nocturne vor fi mai coborâte la începutul intervalului de prognoză, când se vor înregistra, în medie, 14 – 5 grade, apoi vor marca o creştere, iar între 27 iulie şi 5 august vor fi minime termice de 16 – 17 grade, apropiate de normele perioadei. Pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză vor fi perioade în care se vor semnala ploi, mai ales averse, dar acestea vor fi mai importante cantitativ în jurul datei de 24 iulie.

La munte, în prima săptămână, regimul termic diurn va marca o uşoară creştere, de la valori medii în jurul a 17 grade, la 19 – 20 de grade. Ulterior, variaţiile temperaturilor diurne vor fi nesemnificative, media acestora menţinându-se în jurul a 20 de grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 11 – 13 grade Celsius. Temporar va ploua pe aproape tot parcursul intervalului şi se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate, îndeosebi în prima săptămână.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea