Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

Sancționarea cetățenilor care cresc animale şi păsări pe raza municipiului, pe ordinea de zi a ședinței CL Alba Iulia de săptămâna viitoare

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

O decizie a municipalității din Alba Iulia, care, în perioada în care a fost supusă dezbaterii publice, a iscat discuții aprinse pe rețeaua de socializare va fi supusă, în data de 27 iulie, aprobării consilierilor locali. Este vorba despre aplicarea unor sancțiuni – între 300 și 500 de lei – pentru creşterea animalelor şi păsărilor (cu excepţia animalelor de companie şi a păsărilor exotice) pe raza municipiului Alba Iulia, exceptând localităţile componente Bărăbanț, Micești, Oarda, Pâclișa și Partoș.

În fapt, aceste sancțiuni erau și până acum prevăzute într-o Hotărâre de Consiliu Local aprobată în anul 2005, însă într-o formulare care în prezent este depășită de nivelul de dezvoltare la care a ajuns orașul: constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 300 – 500 de lei ”Creşterea animalelor şi păsărilor în zonele centrale (A şi B) ale municipiului, cu excepţia animalelor de companie”.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Surpriza vine dinspre consilierul independent Mircea Trifu care a declarat că a pornit o campanie de strângere de semnături împotriva acestei decizii și dinspre numărul mare de cetățeni care s-au declarat nemulțumiți doar pe rețeaua de socializare pentru că, protrivit reprezentanților primăriei, la registratura instituției nu s-a depus în scris nicio propunere pe parcursul derulării procesului de consultare publică.

A fost luată, totuși, în considerare o propunere verbală a consilierului, privind excepţia deţinerii porumbeilor de către proprietarii înscrişi în asociaţii de profil. Iar dacă ar fi existat albaiulieni interesați cu adevărat, și s-ar fi mobilizat, cel mai probabil era luată în calcul și excepția privind creșterea păsărilor de curte.

Având dovada că modificarea propusă în prezent este mai permisivă decât reglementarea de până acum, se pune întrebarea: de ce sunt nemulțumiți cetățenii? E simplu! Pentru că aceste sancțiuni nu s-au aplicat niciodată până în prezent. Dacă regulamentul impus în anul 2005 ar fi fost respectat, acum nu mai aveam porci și cai care circulă liberi pe străzi, sau mini-ferme de oi și de vaci în apropiere de centrul orașului.

Un oraș cu care vrem să ne lăudăm, pe care îl vrem ”Smart”, civilizat, curat și plin de turiști, dar ne revoltăm pe Facebook atunci când se iau măsuri pentru asta!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea