Preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători ar putea fi plafonat
Preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători ar putea fi plafonat la 55 lei/Mwh până la 30 iunie 2021, conform unui proiect de hotărâre publicat de Ministerul Finanţelor Publice.
„Pentru asigurarea unui mediu concurenţial corect pentru sectorul de gaze naturale din Romania şi stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Energiei s-au întâlnit miercuri, 18 iulie, la sediul MFP, pentru a analiza posibilitatea instituirii unor forme de control al preţurilor gazelor naturale practicate de către producătorii interni, până la data 30.06.2021. Pentru eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare al gazelor naturale, iar tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă, aceasta fiind în prezent 29,5%, în timp ce pentru luna martie 2019 se estimează o creştere de 33,75%, se impune adoptarea unui act normativ care să plafoneze preţul gazelor naturale”, se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.
Potrivit iniţiatorilor, proiectul are impact pozitiv prin stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă, generată de poziţia dominantă a celor doi mari producători care au cotă de piaţă, fiecare de peste 46% şi împreună de 95% (Romgaz, cu o cotă de 48,88% şi OMV Petrom – 46,08% din total producţie).
Începând cu 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare a gazelor naturale din producţie internă, acesta stabilindu-se în cadrul pieţei concurenţiale prin contracte liber negociate cu furnizorii şi clienţii finali pe baza cererii şi a ofertei.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de HG, preţul mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată, în perioada aprilie 2017 – august 2018, a evoluat de la 70,93 lei la 77,72 lei. Preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată la 31 martie 2019 va fi de 80,25 lei/MWh.
Preţul gazelor naturale din import este stabilit pe piaţa concurenţială prin negociere liberă între importatori şi furnizorii de gaze naturale din România. Preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale din import la 31 martie 2019 va fi de 94,58 lei/MWh.
„Din structura preţului final pentru clienţii casnici reglementaţi, elementul cu ponderea cea mai însemnată, de peste 65%, îl reprezintă costul gazelor naturale ca marfă. ANRE (Autoritatea de Reglementare în Energie, n.r.) nu are atribuţii în a interveni asupra nivelului preţurilor de vânzare a gazelor naturale de către producătorii autohtoni şi din import. Din datele prezentate rezultă că, după liberalizarea completă a preţului de vânzare al gazelor naturale de la 1.04.2017, tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă, asistând în prezent la un procent de 29,5% iar pentru luna martie 2019 estimăm un procent de 33,75%”, arată autorii documentului citat.
Pe piaţa de gaze naturale activează, în prezent, un operator al Sistemului Naţional de Transport – Transgaz SA, 7 producători (Romgaz, OMV Petrom, Amromco Energy, Raffles Energy, Foraj Sonde, Stratum Energy şi HUNT OIL Company), 5 furnizori externi care aduc gaze naturale din surse externe în România (Engie Energy Management, Imex Oil, MET Internaţional AG, Alpiq Energy SE şi Wiee AG Elveţia), 2 operatori de înmagazinare (Romgaz şi Depomureş), 36 de operatori de distribuţie (cei mai mari fiind Distrigaz Sud Reţele şi E.ON Gaz Distribuţie), 87 de furnizori activi prezenţi pe piaţă şi 3 operatori ai pieţelor centralizate. Pe piaţa de gaze naturale sunt aproximativ 3,7 milioane clienţi finali, din care 3,4 milioane clienţi casnici reglementaţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii