Ministrul Victor Negrescu: Implicarea tinerilor în procesul de pregătire și exercitare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene este esențială
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat la conferința „Implicarea tinerilor în politicile publice de tineret“, organizată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, în parteneriat cu Consiliul Tineretului din România, Consiliul Naţional al Elevilor şi Fundația Județeană pentru Tineret Timiș.
În alocuțiunea sa din cadrul panelului „Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene. Tinerii, o prioritate?“, ministrul delegat a trecut în revistă principalele dimensiuni ale agendei de lucru a mandatului pe care ţara noastră îl va exercita în perioada ianuarie – iunie 2019, precum și evoluția procesului de pregătire la nivel intern, evidenţiind totodată preocuparea constantă de a crea oportunități pentru ca tinerii să se poată implica în proiectele demarate de structura din Ministerul Afacerilor Externe pe care o coordonează.
În acest sens, oficialul român a evidențiat rolul pe care organizaţiile de tineret l-au jucat în cadrul procesului de consultare privind tematicile de interes ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, atât prin propunerile formulate, cât și printr-o participare activă și constantă la dezbaterile din cadrul Forumului „EU-RO 2019. Ministrul delegat a subliniat, de asemenea, aportul participanţilor la programul-pilot „Voluntari ai Președinției României la Consiliul Uniunii Europene“ prin activităţile desfăşurate în cadrul direcțiilor Unității pentru Pregătirea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Totodată, ministrul delegat a reamintit faptul că logo-ul mandatului este opera unui elev de clasa a IX-a.
„Am căutat să-i ajutăm și să-i încurajăm pe tineri să participe activ la pregătirea și exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene şi vom crea în continuare mijloacele pentru a valorifica resursa de inteligenţă și entuziasmul generațiilor tinere. Vom continua să atragem voluntari, urmând să demarăm, de îndată ce Legea Internshipului va fi promulgată, și programul oficial de internship al mandatului pe care îl vom prelua începând cu 1 ianuarie 2019. De asemenea, amplul proces de consultare derulat în vederea creionării agendei Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene a reliefat mai multe tematici de interes în domeniul tineretului, precum consolidarea instrumentelor europene privind îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi formare, accesul egal la oportunităţi pentru tineri, creşterea adaptabilităţii tinerilor la provocările pieţei muncii viitorului sau promovarea parteneriatelor între instituțiile publice și mediul asociativ, cu scopul dezvoltării tinerilor ca parteneri de creare a politicilor publice“, a declarat Victor Negrescu.
Informații suplimentare:
România va asuma, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând, de asemenea, în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.
Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii