FOTO/ ȘTIREA TA/ Locatarii unui bloc din cartierul Ampoi 3 se revoltă împotriva unor vecini de la parter: ”Ne luptăm de un an de zile. Adună gunoaie atât în față blocului, cât și în uscătorie”
Terenul din fața unui bloc din cartierul Ampoi 3 al municipiului Alba Iulia a ajuns loc de depozitat deșeuri iar o suprafață foarte mare a fost îngrădită ilegal de locatarii unui apartament. Vecinii acestora cer public administrației locale să le rezolve problema:
”De 1 an de zile „ne luptăm” ca să zic așa cu o familie care adună gunoaie atât în față blocului (ei locuind la parter) cât și în uscătorie, ei făcându-se stăpâni pe această încăpere care în mod normal ar trebui să poată fi folosită de către toți locatarii blocului. Mai mult decât atât anul trecut toată partea din spate era închisă de către această familie, blocând astfel trecerea prin scara în spatele blocului. Am făcut o sesizare la asociație și dupa multe insistențe și-au mutat gunoaiele ce blocau scara, eliberând trecerea. În acea sesizare se făcea apel și la desființarea gardului, acesta fiind pus ilegal de către această familie și se află într-o stare deplorabilă. Pe lângă gunoaie aceștia adăpostesc 5 pisici maidaneze (afară, sub geam) obligându-ne astfel să suportăm mizeria, purecii și mirosul provocat de acestea! Am încercat în mod amiabil să discutăm cu această familie dar nu se poate, tot ei sunt cei deranjați, ba de copiii noștri, ba de noi că stăm pe bancă. A ajuns atât de departe încât a bătut cuie pe fiecare scândură de gard (cuiul fiind bătut cu partea ascuțită în exterior) ca să nu se mai apropie copiii de acest gard, care repet, este ridicat ILEGAL. Vă atașez câteva fotografii, este vorba de blocul 262 din cartierul Ampoi 3. Fac apel prin dumneavoastră la organele competente, vrem dreptate pentru toată lumea, ne-am săturat să trăim în gunoaiele altora”, ne-a scris unul dintre locatarii blocului.
——————–
Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, trimite-ne un mesaj pagina noastră de Facebook sau pe adresa [email protected], iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită Sâmbătă seară, Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, după ce a fost preluată de pe aeroportul din Sibiu de către o delegație a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia. În noaptea de 4 spre […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale