FOTO: Dezinteres total din partea autorităților locale, la Alba Iulia!!! Campionatul Național de Minifotbal, susținut financiar de Gicu Grozav
Din pricina neimplicării autorităților locale din municipiul Alba Iulia, evenimentul anului în Cetatea Marii Uniri, Campionatul Național de minifotbal, ce se desfășoară în perioada 5-8 iulie, este susținut financiar de către Gicu Grozav, care este și ambasadorul sportiv al acestui eveniment de seamă.
Este a doua implicare concretă a internaționalului român în Alba Iulia, în orașul natal, după aceea, alături de Mihai Oancea, la Unirea Alba Iulia. „Deși din alte părți ni s-au pus anumite piedici, mergem înainte. Vrem să dovedim că minifotbalul a crescut foarte mult în ultimii ani. Este anormal să nu fim ajutați, dar de fiecare dată când am ocazia să mă implic o fac cu plăcere, pentru că e vorba despre Alba Iulia„, a spus Gicu Grozav, în cadrul unei conferințe de presă prilejuite de debutul celei de-a 12 ediții a Campionatului Național de Minifotbal. „Alt impact avea campionatul dacă se derula în inima Cetății, elementul specific al municipiului nostru. S-a tergiversat foarte mult, s-au închis uși și a ajuns Gicu Grozav, care își rupe picioarele prin străinătate, să investească aici, pentru imaginea orașului nostru! Dacă am reușit atâtea prin gesturile de suflet ale unor oameni, vă dați seama ce am fi reușit cu o altă implicare și mai mult interes din partea autorităților locale„, a comentat și George Țălnar.
În această perioada Alba Iulia este capitala minifotbalului românesc, aici se adună cele mai bune 20 de echipe din țară, însă refuzul autorităților locale de a sprijini „Unirea minifotbalului românesc” a complicat datele problemei. Deși organizatorii doreau să amplaseze unul dinte terenuri în Piața Cetății, acest lucru nu a fost posibil, iar din acest motiv nu s-a realizat nici transmiterea celor 48 de jocuri de către Pro X. „Este un eveniment unic și ne bucurăm că se desfășoară la Alba Iulia, la 100 de ani de la Marea Unire. Noi, în Capitala Marii Uniri ne mândrim cu Gicu Grozav, căruia îi mulțumim pentru că a făcut toate eforturile să fie aici turneul, și Nicolae Stanciu, cei mai talentați jucători pe care îi are echipa națională de fotbal a României„, a spus antrenorul Cornel Țălnar. „Le mulțumim celor implicați pentru efortul de a realiza acest proiect, este o onoare pentru noi să fim la Alba Iulia în an Centenar. Se anunță un festival al minifotbalului, iar noi transmitem un mesaj, Alba Iulia este un punct de reper„, a menționat Attila Takacs, secretarul Federației Române de minifotbal.
Cel mai practicat sport la nivel național, minifotbalul, adună cele mai bune 20 echipe din țară, iar spectacolul se anunță la el acasă în Cetatea Marii Uniri, în finele acestei săptămâni, în perioada 5-8 iulie, Alba Iulia devenind capitala acestui sport atât de îndrăgit. Bazele sportive “Winner’s Țălnar” și “Fair Play” vor găzdui a 12-a ediție a Campionatului Național de minifotbal, organizat de Federația de minifotbal din România, în colaborare cu “GT Sport”, prin George Țălnar. Ambasadorul acestei competiții de anvergură, ce cuprinde 48 de meciuri, este albaiulianul Gicu Grozav, internaționalul român, “decarul” naționalei de fotbal a României. Meciul de start va fi joi, 5 iulie, la ora 21.30, Beer Hunters Alba Iulia – Raal Bistrița, cu o jumătate de oră mai devreme fiind festivitatea de deschidere, cu un program artistic prezentat de Sendy Club. Duminică, la ora 16.30 este finala mare, la baza „Winner’s Țălnar”, la ora 17.45 festivitatea de premiere, în cadrul căreia Asociația „Dinamoviști pentru Dinamo” va premia cel mai promițător tânăr jucător al turneului de la Alba Iulia.
[nggallery id=5889]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii