Proiect: Guvernul extinde lista bugetarilor din Sănătate şi Asistenţă socială, care vor primi sporuri
Potrivit unui proiect de Hotărâre lansat recent în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, Guvernul vrea să completeze lista bugetarilor din Sănătate şi Asistenţă Socială care primesc sporuri. De exemplu, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicale organizate în creşe va primi spor de la 12% la 15% din salariul de bază, pentru muncă în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc.
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern prin care completează lista sporurilor acordate bugetarilor care lucrează în Sănătate şi Asistenţă socială. Este vorba de un proiect de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr. 153/2018.
Economica.net vă spune ce schimbări aduce proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2018:
Sporul de la 12% până la 15% din salariul de bază pentru muncă în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, va fi acordat şi personalului de specialitate medico-sanitar din cabinetele medicale organizate în creşe.
Personalul auxiliar sanitar din creşe va beneficia de spor cuprins între 12% şi 15% din salariul de bază, pentru activitate desfăşurată în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc.
Sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, de la 50% până la 75% din salariul de bază, va fi acordat personalului din:
-unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu cazare/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulţi şi copii) cu handicap psihic şi mintal;
-unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, cu cazare/fără cazare, destinate exclusiv persoanelor infectate cu HIV/bolnave de SIDA, TBC;
-unităţile de reabilitare comportamentală şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, cu cazare/fără cazare, destinate persoanelor cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologică.
Sporul pentru muncă în condiţii deosebit de periculoase, de la 25% până la 50% din salariul de bază, va fi acordat şi:
-personalului din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, fără cazare, care lucrează cu minorii care săvârşesc fapte penale şi nu răspund penal, precum şi din serviciile de intervenţie în regim de urgenţă/centrele de primire în regim de urgenţă;
-asistentului personal profesionist, pe perioada în care are în îngrijire o persoană cu handicap grav psihic sau mintal, în plus faţă de sporul de 25% calculat la salariul de bază primit deja.
Sporul de condiţii deosebit de periculoase, de 15% din salariul de bază, va fi acordat asistentului personal profesionist, pe perioada în care are în îngrijire o persoană cu handicap grav sau accentuat.
Sporul de până la 15% din salariul de bază va fi acordat şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice.
Sporul de 15% din salariul de bază, pentru muncă în condiţii deosebite (de stres sau risc), se va acorda pentru personalul din:
1. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu cazare, de îngrijiri paliative;
2. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu cazare/fără cazare, care acordă servicii pentru persoanele vârstnice dependente, conform grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000;
3. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu sau fără cazare, care lucrează cu persoanele fără adăpost şi copiii străzii;
4. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu sau fără cazare, care acordă servicii persoanelor cu handicap (adulţi şi copii), altele decât cele menţionate la punctul 1.
Sporul de care beneficiază asistenţii maternali profesionişti, de 15% din salariul de bază, se va acorda pentru fiecare copil dat în plasament, începând cu al doilea.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii