FOTO-VIDEO: Autostrada Sebeș-Turda, lotul 1: S-au reluat lucrările după ploile care au durat aproape două săptămâni
După ce au încetat ploile care au durat aproape două săptămâni, antreprenorul lotului 1 al autostrăzii Sebeș-Turda, a reluat destul de „timid” lucrările.
Citește și: FOTO-VIDEO: Pe autostrada Sebeș-Turda, lotul 1, progres dezamăgitor în luna iunie 2018
În zona de la Oarda, se lucra la culeea de pe partea dreaptă a văii, iar în zona fostei case de sub viaduct, practic s-a făcut „curățenie” ca și cum aceasta nici nu ar fi existat.
La viitorul pod peste râul Mureș, la ultimii patru piloni și la lansarea grinzilor, se avansează în ritm de melc.
În zona viitorului nod rutier Alba Iulia Sud se lucra la asfaltare, iar la viitorul pod peste râul Ampoi, s-a turnat aproape toată placa de suprabetonare pe un sens, spre Turda.
Citește și: VIDEO: Autostrada Sebeș-Turda, lotul 1/ Stadiul lucrărilor la sfârșitul lunii mai 2018
Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parțial judeţele Alba și Cluj, fiind împărţită în patru loturi.
Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ilie Bolojan, validat președinte interimar al PNL: Pe cine va susține în turul II al alegerilor prezidențiale 2024
Ilie Bolojan, validat președinte interimar al PNL: Pe cine va susține în turul II al alegerilor prezidențiale 2024 Liderul interimar al PNL a fost validat în persoana lui Ilie Bolojan, după ce Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia partidului în urma rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2024, turul I. Citește și: Nicolae Ciucă, președintele […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918