Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Cugir la ceas aniversar
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Cugir aniversează în acest an 45 de ani de activitate, perioadă în care a reuşit să servească nu doar material, ci şi spiritual mii de pensionari. După cum ne spunea preşedintele CARP, Vistian Blaga (foto), Colegiul director al casei intenţionează ca în primăvara să organizeze o manifestare festivă la care să fie invitaţi câţi mai mulţi membri ai CARP. Tot cu acest prilej se doreşte editarea unei broşuri aniversare care să conţină evenimente şi fotografii adunate de-a lungul timpului. Potrivit d-lui Blaga, asociaţia numără în prezent 1433 de membri din localităţile Cugir, Şibot, Săliştea şi Tărtăria, are 3 angajaţi la sediul central şi 3 casieri în localităţile arondate. Din anul 2004, CARP Cugir a aderat la Federaţia Omenia. Dintr-un bilanţ privind ajutoarele acordate pensionarilor pe 2011 se pot consemna următoarele: CARP Cugir a făcut împrumuturi anul trecut în suma de peste 17 miliarde lei (vechi) la 945 de pensionari. Tot anul trecut, 154 de persoane au primit ajutoare nerambursabile în valoare de aproape 400 milioane lei (vechi). Pentru medicamente s-au acordat 75 milioane lei, iar pentru tratament stomatologic, oftamologic şi în staţiuni au beneficiat 66 de persoane, valoarea cheltuielilor ridicându-se la 50 milioane lei. Cel mai mare ajutor nerambursabil s-a acordat pentru deces, în sumă de 233 milioane lei (45 persoane), iar donaţiile pentru spital s-au ridicat la 48 milioane lei. Dar aşa cum dorea să mai precizeze d-l Vistian Blaga, printre realizările CARP se numără cumpărarea în 2000 a unui spaţiu pentru sediu, achiziţionarea unei centrale termice, modernizarea spaţiului cu tâmplărie termopan, dotarea acestuia cu calculator, copiator şi fax .
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 30 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii